Am propus la sfîrşit de mai ministerelor de Interne şi de Finanţe să nu conteste hotărîrea judecătorului Gîscă, să permită executarea ei rapidă şi să scutească bugetul ţării de cheltuieli mai mari. MAI a răspuns că ei n-au atacat cu apel, dar că au susţinut demersul MinFin, iar aceştia din urmă, după ce am primit şi citaţia pentru luna septembrie (într-un dosar care deja are doi ani de cînd se macerează în instanţele interne!!!) mi-au trimis răspunsul alăturat…
Era evident că au dreptul prin lege să conteste, după cum şi eu aveam dreptul să cer un milion de lei pentru hărţuirea de cîţiva ani, cele şapte reţineri, cîteva amendări şi condiţiile inumane de detenţie. Numai că judecătorul a considerat că 30.ooo MDL e suficient, ca să-mi compenseze suferinţele, şi eu am zis OK.
Acum că procesul va continua la Curtea de Apel Chişinău toată toamna, apoi în primăvară va ajunge la CSJ, cu riscul ca aceia să-l întoarcă în mod repetat la rejudecare, mie ce-i rămîne oare, să aştept altă guvernare, încă mai promiţătoare, democratic-liberală?
Nu cred, încep să scriu la CEDO că n-am linişte aici şi nici dreptate nu mi se face!