Sursa imagine: gov.md
Nu înţeleg de ce prim-ministrul sau preşedintele unei ţări se simte obligat să încalţe ciubote din cauciuc, să-şi lase cravatele, spre deosebire de bodygarzii lor, şi să se afle în treabă, faţă-n faţă cu stihia – inundaţii sau cutemure de pământ. De parcă ar avea puterea să le intimideze. La urma urmei, ar putea să nu mai pozeze în faţa camerelor de filmat, acumulând capital politic din contul nenorocirii sinistraţilor. Ar putea foarte eficient să gestioneze situaţia din cabinetele lor luxoase, să dea de acolo ordine, să canalizeze mijloace financiare şi să nu se mai învârte cu bodygarzii printre picioarele sinistraţilor, că oricum nu-i ajută cu nimic.
Ah da, naivul de mine! Doar este evident că ei pe sine se ajută când ies în lume şi se expun eroic în faţa camerelor de filmat, când îşi suflecă mânecile ca nişte gospodari adevăraţi şi ajută la scoaterea apei din beciuri.
Oare de ce înalţii demnitari nu s-ar preocupa de starea digurilor pe parcursul întregului an, dacă tot consideră că chestiunea ţine de competenţa lor directă? Sau măcar să le ceară socoteală responsabililor în domeniu ori să investească în prevenirea calamităţilor naturale care pot fi ţinute sub control. Şi de câte ori sunt mai mari pierderile cauzate de actualele inundaţii decât investiţiile care le-ar fi prevenit?
Pariez că, la anul, inundaţiile se vor repeta. Şi vor fi mai intense. Şi vom admira din nou premieri sau preşedinţi de ţară cu ciubote de cauciuc şi cu mânecile suflecate, mimând activismul prin noroiul electoral sau de imagine. Să sperăm totuşi că, la anul, vom avea o vară un pic mai secetoasă.