Probabil, aţi observat cât de aroganţi şi îngâmfaţi sunt religioşii, în special liderii lor, cu ce aere de superioritate mărşăluiesc printre muritorii de rând, neinformaţi despre planurile lui Dzeu (are el un plan pe care l-a destăinuit doar celor ce au încredere în Dumnealui). Un religios capătă pe parcursul iniţierii sale religioase nişte reflexe, automatisme, ceva în genul unor deformări profesionale, în sensul că încep să privească de sus la oameni, ca la nişte pacienţi. În discursurile lor se strecoară tot mai des cuvinte gen suferinţă, boală, durere… şi, bineînţeles, VINDECARE. Deci, nu e surprinzător că indivizii religioşi se cred un soi de savanţi care-i tratează pe cei încă necredincioşi ori care opun rezistenţă asalturilor de convertire ale misionarilor creştini ca pe nişte bacterii ori viruşi la microscop, ori ca pe nişte pacienţi inconştienţi din saloanele de psihiatrie. Bineînţeles, în calitate de psihiatri, nu de confraţi de suferinţă. Pentru că ei oferă vindecarea. Deci, e firesc să se situeze pe poziţia de specialist. Or specialiştii, oricât de mult s-ar împotrivi impulsurilor fireşti, nu pot să-şi privească obiectul de studiu altfel decât un sculptor care-şi modelează piatra.
DIN BLOGURILE MOLDOVEI