Din câte ştiu, partidele de extremă dreaptă sunt, de regulă, cele ce promovează ideologii fasciste, naţionalisme deşănţate, antisemitismul şi rasismul fiind punctele lor forte, la care ţin şi cu care se mândresc deschis. În RM aş putea susţine cu certitudine că nu există partide de extremă dreaptă, cel puţin în Parlament. Dacă nu ţinem cont, bineînţeles, de interpretările comuniştilor sau, în general, ale partidelor interfrontiste de stânga (care suferă de aceleaşi păcate ca şi cele de dreapta, doar că privesc cu drag în direcţia Moscovei).
În acest context, m-a intrigat opiniile la temă ale analistului politic Igor Boţan, care ne informează despre strategiile pe care le vor adopta partidele din Alianţă în campania electorală, ca să satisfacă aşteptările electoratului. M-a surprins versiunea lui conform căreia un partid ca PL-ul va miza pe electoratul de extrema dreaptă. Parcă am mai azuit acuzaţiile de extremism de dreapta aduse unui partid sau altul. Cel mai recent, acuzaţia a fost pusă în circuit când Ghimpu a adoptat un decret în care a proclamat 28 iunie drept zi a ocupaţiei sovietice. Voi înţelegeţi unde-i extremismul de dreapta aici? Eu nu! Dacă cineva are văz mai exersat, ar putea să ne spună şi nouă.
Deci, cam toate iniţiativele care urmăresc să emancipeze populaţia băştinaşă de sub jugul ideologic al ocupaţiei sovietice sunt etichetate drept extremism de dreapta, deşi nu se pune problema discriminării nimănui pe criterii de rasă, etnie etc. Pur şi simplu, se completează golurile din istoria confecţionată de regimul sovietic, care a sacrficat un număr imens de oameni în baza unor criterii etnice sau de clasă. Acţiunile însă nu sunt privite cu ochi buni de nostalgicii “raiului” sovietic, care se grăbesc să eticheteze imediat ce nu le convine drept “extrema dreaptă”.
Totodată, nu prea am auzit ca cineva să uziteze în analize politice sintagma “extrema stângă”. Nici măcar acelaşi Boţan, care nu-i vede pe comunişti drept extremişti de stânga, deşi cred că aceştia şi-ar merita pe deplin calificativul. Ar fi putut totuşi să-l folosească, dacă tot a fost generos cu dreapta, pe care a înzestrat-o şi cu o extremă. Măcar de dragul simetriei şi al echilibrului. Se pare totuşi că analistul nostru de la “Fabrica” este un romantic înrăit, proporţiile clasice nefiind nici pe departe stihia lui.