Motto: Înghimpă-mă, dar fie-ţi milă de ţară! /parafrază după strămoşii latini de iu tsu/

Are înţeles dublu. Primul: pe jos spre Europa. Al doilea şi cel vizat de mine: cu Corina Fusu în frunte spre Europa. Iar Corina desigur la braţ cu M. Ghimpu. Sau ca în celebra sculptură de Muhina/.
Am fost impresionat de declaraţia citită de dna liberăliţă; ce dicţie dle! Mai importă conţinutul în aşa caz?
Şi a urmat intervenţia lui Diacov… Mi-am adus aminte de alte critici la adresa Ghimpului formulate de dînsul: ar fi rămas prin nişte tranşee. Nu ştiu în ce misiuni a fost la acea vreme /1988-90/ băşcălosul /ot Başcalia, de unde e şi Tarlev…/ şi onorabilul şef de partidă, dar la sigur nu cunoaşte istoria recentă.
Vă spun eu în cunoştinţă de cauză. La 88-89 ghimpii nu au fost nici în tranşee nici pe baricade. Ei erau mari politicieni, stau la Uniunea scriitorilor, controlaţi de fra Iura şi ieşeau din cînd în cînd la mitinguri sancţionate la Teatrul de Vară. Acolo făceau declaraţii gen cele ale lui Ghimpu şi Fusu. Bine alcătuite, redactate, citite mai ales, dar fără vreun efect. Eroină era una, azi canadiană, Alla Mîndîcala…
Atunci careva Iurie Ţurcanu a zis: destul! Ieşim în Piaţă, duminică de duminică, pînă la victorie. Şi victorioşi s-au dovedit ghimpii, şalarii, hadîrcii…
Ce-mi făcea la acea vreme Mihai? Contacta cu nomenclatura de partid. Cu Nicolai Antonovici /Ţîu/ – prim-secretar al comitetului orăşenesc, băiet bun de altfel, d-al nostru. Cu prietenul acestuia Dobrea /un fel de primar general al Chişinăului/, desigur bun /numele!/ şi alţii. Cei numiţi au devenit parlamentari la 90, ghimpii le-au dat mandate. N. Ţîu cu sprijinul lor a fost şi deputat la Uniune. Atunci şi m-am certat prima oară cu Mihai. Susţine-l pe Nicolai Antonovici, mi-a poruncit. Am zis: nu. Nu, fiindcă şi cei de la Universitatea Agrară, interfrontul, erau pentru el. Eram nevoit să fiu de partea lui A. Plugaru. Recunosc că Ţîu e mai bun, era şi atunci, dar eu aveam lupta mea cu administraţia, nu puteam să fac alianţă cu ei.
Altă confruntare a fost prin februarie 89. Situaţia era foarte tensionată, lumea cerea acţiuni, ne aşteptam la provocări. Am încercat să-l conving pe M. Ghimpu anume să iasă ei /aaşa zisa Mişcare pentru susţinerea perestroicii/ la lume cu un mesaj. A refuzat şi m-a trimis. Nu chiar la origini, pînă în Piaţă doar.
Revin la Diacov, să-i lămuresc esenţa ghimpismului. Este vorba de un simbolism, amestecat cu pragmatism. Dar nu de interesul ţării sunt conduşi, ci ai clanului. Nouă simboluri, lor funcţii şi, respectiv, proprietăţi. Nu-i cel mai rău caz şi sincer vorbind Mihai e băiat bun. Nu este însă la locul potrivit.
Fiind vorba de clanuri, dar şi de Corina, nu puteam să nu-mi amintesc de clanul Fusu. Mihai a avut prin 88-89 un debut bun, ulterior a mers pe calea comună. Situaţie interesantă, dar normală la noi: la 1996 un Fusu a fost cu Lucinschi, altul cu Snegur. Au avut cîştig sigur. Şi nu clanului Fusu îi revine marea descoperire de pă Plai: Politica Teatrală. Andrei Vartic le-a dat chişca la toţi /expresia altui teatral, măscăriciul Gh. Urschi/.
Diverse. Din neavînd ce face am tras cu urechea aseară şi la Vox Basaraborum. Bîlbîială totală, mai ales ăla Bogatîi. Dar şi prostii curate din gura lui N. Negru, de unde nu mă aşteptaşi. Ca să vezi! 7 aprilie a răsturnat planurile stataliste ale lui Voronin. Şi asta o spune un formator de opinie publică! Halal, Nicolae! Te-au stricat tovărăşiile rele, vorba lu O.Bender, după ap. Pavel. Adevărul: la 7 aprilie s-a declanşat scenariul de venire a stataliştilor la putere. Alegerea lu Ghimpu ca preşedinte e parte a scenariului /realizat de Urechian ş.a./, la fel şi declaraţiile. În final şi bîlbîiala voastră îşi are rostul doar în acest context.
Iar Pătru o face pă deşteptu: nu statalist ci etatist… Şi asta se numeşte rostul zilei. Trăncăneală fără rost, vorbe de clacă.
Iurie Ţurcanu

PiS. Şi APCE l-a amendat pe Ghimpu. Va sări liberăliţa Fusu cu o altă declamaţie /sic!/ ?
PiiS. Asemeni atitudini, repet, nu sunt noi pentru Ghimpu. Dar şi alţii au acţionat la fel, fra Iura, de pildă. Tot declaraţii dure contra ruşilor. Efectul, finalul?
Apropo Mişu e prieten bun cu Iura şi e normal să fie aşa – au fost împreună mult timp şi vor mai fi.

PiiiS. Nu este Ghimpu chiar aşa prost cum zic unii. Aici e vorba de un calcul. A ştiut prea bine că va fi reacţie, dar asta a şi dorit. Scopul major: dezlipirea totală de Transnistria e considerat de mulţi nobil, poate şi este. Dar este tîrziu. De ce nu a luat poziţie în 1992-94? lucrurile erau clare de pe atunci şi mişu era la putere.
Acuma mergem pe făgaşul integrităţii teritoriale, suntem mînaţi, fiindcă suntem…de pă Plaiul cu boy. Pe veci împreună cu Transnistria şi în consecinţă cu Rusia.
Asta e.
Cto vinovat? Îl întreb pe Mişu.
PPS. Am citit ultimul număr Jurnal de Chişinău. Şi ultimul număr al lui N.N. Rusia stupidă, ca să vezi. Cu ce o măsoară Negrul? Cu propria prostie?!