Regiunea transnistreană a RM a devenit un ţinut în care cine intră riscă să se pricopsească cu statutul de spion. Situaţia îmi aminteşte de Evul Mediu, când nefericiţii arestaţi de Inchiziţie recunoşteau într-un final că sunt agenţi ai Diavolului, aliaţii lui fideli, că au colaborat şi au făptuit multe fărădelegi şi lucruri spurcate, urâte de Dumnezeu şi Biserică. Sau de Irak, unde militarii occidentali căzuţi în prizonierat îşi toarnă cenuşă în cap şi recunosc tot ce le cer răpitorii.

În transnistria, după ce ziaristul Vardanean a “recunoscut” că se află în serviciul serviciilor secrete a RM, o altă victimă a regimului transnistreano-moscovit, Ilie Cazac, a fost forţat să facă aceleaşi afirmaţii. Nu e greu de imaginat ce metode de tortură foloseşte miliţia şi KGB-ul transnistrean.

Presupun că “informaţia” ce ţine de arestarea unui nou spion este destinată locuitorilor transnistriei, prelucraţi timp de 2 decenii bune şi care, probabil, înghit tot ce le serveşte Smirnov şi Antiufeev. Cert însă e că Guvernul moldav e total neputincios să schimbe în vreun fel anume starea de lucruri, că cetăţenii moldoveni din stânga Nistrului (dar şi din dreapta fluviului) sunt la bunul plac al capriciilor Tiraspolului, care se activizează imediat ce RM adoptă decizii sau un curs neagreat de Moscova.

Dar se pare că nici guvernarea moldavă nu se grăbeşte să intervină în cursul evenimentelor, adică să mediatizeze acţiunile criminale ale Rusiei, sau cel puţin ale unui teritoriu controlat direct de ea, să-i ceară socoteală la ONU sau alte organizaţii de profil, de frică să nu-şi supere partenerul strategic şi privilegiat. Mai ales că ne aflăm în plină campanie electorală şi, practic, toţi politicienii îşi doresc să se pună bine cu Kremlinul, să intre în graţiile lui, poate-poate ajung la cârma ţării.

E de-a dreptul penibil, ruşinos şi sub orice demnitate ca cetăţenii să fie răpiţi, iar conducerea propriei ţări nu numai să nu îndrăznnească să ceară socoteală, ci dimpotrivă, să elogieze statul-infractor cu orice ocazie, să-l omagieze, să-l prezinte pe post de partener strategic şi ţară eliberatoare. Şi asta o fac nu doar partidele tradiţional pro-ruse şi mass-media plătită de Imperiul rus, ci şi politicienii de dreapta moldavi, începând cu atotînţelegătorul Urechean şi terminând cu pragmaticul Filat, al căror discurs aproape că nu se deosebeşte de al eliberatorului Ivan.