În limbajul de lemn al presei, politicienilor, al simpatizanţilor ori oponenţilor lor răsună frecvent acuzaţii de genul: “Acţiunile activistului politic X sunt electorale”, “Politicianul Y a făcut afirmaţii electorale”, “Decizia a fost adoptată pentru a acumula capital electoral sau în context electoral”.
Acum stau şi mă gândesc dacă un politician poate exista în afara categoriei “electoral”. De unde am luat noi, mă rog, că un politician este trimisul Domnului pe pământ care făptuieşte doar fapte bune şi dezinteresate, jertfindu-se benevol şi necondiţionat pentru binele cetăţenilor şi al comunităţii. Nu cumva din discursurile lor electorale de la radio şi televizor? Să fie ei vinovaţi că suntem creduli? Că reuşeşesc să ne păcălească şi să trecă drept filantropi, fiinţe dezinteresate, eroi civilizatori, ostili mercantilismului? Că avem nevoie de idoli la care să ne poclonim, pe care să-i idealizăm, să-i proiectăm la nivel de divinităţi? Să fie ei vinovaţi că ne satisfac orizontul de aşteptare, mitologia infantilă (cu concursul nemijlocit al jurnaliştilor aliaţi ori prostovani)?
Interesul electoral este firesc pentru politicieni, este o parte componentă a meseriei lor. Şi este stupid să-i învinovăţim pentru ceea ce sunt, de parcă n-am face parte şi noi din ecuaţie. Mai bine ne-am cultiva noi, electoratul (nu mai vorbesc de ziarişti), ca să nu cădem pradă intereselor lor politice inevitabile şi naturale pentru universul sau angrenajul în care sunt prinşi.