O stare de sfințenie a fiecărui om, este ceea ce ne învață Biblia. O stare de neprihănire, de curăţenie care ne apropie de Dumnezeu. Însuşi Dumnezeu vrea asta, ca să ne putem asemăna cu El. Levitic 19:2 “Vorbeşte întregei adunări a copiilor lui Israel, şi spune-le: Fiţi sfinţi, căci Eu sînt sfînt, Eu, Domnul, Dumnezeul vostru”.

Neprihănirea nu depinde neapărat de noi. Pentru a fi în această stare este nevoie de partea noastră şi de partea lui Dumnezeu. Oamenii încearcă să facă posibilul şi imposibilul pentru a fi în această stare de sfinţenie. Astfel oamenii devin obsedaţi în a face lucruri bune, în a merge la biserică, în a face rugăciuni etc. Nu că ar fi rău, dar care e rostul acestor lucruri, fără relaţia personală, intimă care este între noi şi Dumnezeu. Lucurile bune sunt rezultatul credinței și a stării de neprihănire și nu invers. Dacă s-ar lăsa mituit Dumnezeu de faptele noastre bune ca să ne considere sfinți, atunci degeaba a mai murit Isus Hristos pentru păcatele fiecăruia dintre noi. Dacă nu ai acceptat ca Dumnezeu să fie Stăpînul tău, nu te mai chinui să faci lucruri bune.

Partea noastră în a fi în starea de neprihănire este să-L recunoaștem pe Isus Hristos ca singurul Mîntuitor. Acceptă ca Dumnezeu să te păstreze sfînt și curat și El va face asta. Principiile de viață, rugăciunea, încercarea de a fi mai bun nu te poate scăpa de păcat. Toate princiile tale se pot duce de rîpă într-o clipă, dacă nu te păstrează Dumnezeu. În legămîntul cu Dumnezeu chiar dacă rămîi necredincios, totuși El rămîne și te va păstra curat indiferent de situațiile în care ești.

Tit 2:14-15 El S’a dat pe Sine însuş pentru noi, ca să ne răscumpere din orice fărădelege, şi să-Şi curăţească un norod care să fie al Lui, plin de rîvnă pentru fapte bune.  Spune lucrurile acestea, sfătuieşte şi mustră cu deplină putere. Nimeni să nu te dispreţuiască.

Isus S-a oferit pentru noi să ne scape de orice fărădelege și să ne curățească. Dumnezeu în dragostea lui ne păstrează curați chiar atunci cînd păcatul este la un pas de noi.

Tit 3:3-7 Căci şi noi eram altă dată fără minte, neascultători, rătăciţi, robiţi de tot felul de pofte şi de plăceri, trăind în răutate şi în pizmă, vrednici să fim urîţi şi urîndu-ne unii pe alţii. Dar, cînd s’a arătat bunătatea lui Dumnezeu, Mîntuitorul nostru, şi dragostea Lui de oameni,  El ne-a mîntuit, nu pentru faptele, făcute de noi în neprihănire, ci pentru îndurarea Lui, prin spălarea naşterii din nou şi prin înoirea făcută de Duhul Sfînt,  pe care L-a vărsat din belşug peste noi, prin Isus Hristos, Mîntuitorul nostru;  pentruca, odată socotiţi neprihăniţi prin harul Lui, să ne facem, în nădejde, moştenitori ai vieţii vecinice.