oh shit 759720 Cum au renunţat ruşii să mai părăsească transnistria“Timpul” nu mai ştie ce argumente să scoată din burtă ca să ne demonstreze că Decretul lui Ghimpu, care a proclamat ziua de 28 iunie drept zi a ocupaţiei sovietice, a fost unul total neinspirat şi neavenit, o gafă politică în adevăratul sens al cuvântului. Este adevărat că ziarul lui Constantin Tănase, care întâmplător este şi tatăl lui Al. Tănase, minsitrul al justiţiei şi membru PLDM, face total necredibile analizele fine şi subtile apărute pe paginile sale. Pentru că asta ar fi regula în jurnalism. Poţi fi credibil dacă nu eşti afiliat politic. Neafiliat politic sau independent nu doar în sintagma de pe frontispiciul publicaţiei, ci şi de facto.

Totuşi, analiza despre şansele pierdute ale RM în problema transnistreană, de pe paginile ziarului sus-menţionat, îmi pare deosebit de interesantă. Adică Rusia, împăcată oarecum cu ideea că tre’ să-şi retragă trupele din transnistria, a renunţat brusc la proiect din cauza cererii obraznice emise de preşedintele (şi acela interimar) Ghimpu (sau Ghimpler, nu ştiu exact). Deci se întorcea ursul Mişa bosumflat în bârlogul său, supravegheat atent de monitorii europeni, iar nesocotitul şi inconştientul de tiz moldovean a stricat toate socotelile cu declaraţiile sale nesăbuite, în care pretinde că Rusia tre’ să-şi retragă imediat şi necondiţionat armata din transnistria.
- Aaaaaa, voi ne izgoniţi din transnistria, nu ne lăsaţi să plecăm de bună voie?!?!?! O p…. Gata, nu mai plecăm. Acum va trebui să ne cedaţi cheia oraşului Chişinău, beciul de la Cricova, să mutaţi capitala la Tiraspol sau Râbniţa şi să organizaţi alegeri anticipate dacă vreţi să reluăm procesul de negocieri. Dacă n-aţi ştiut să vă ţineţi limba după dinţi, acum o să culegeţi roadele. Noi eram deja pe ducă, dar ne-am răzgândit. Totul e din cauza lui Ghimpu, care n-a ştiut să-şi ţină limba după dinţi!
De altfel, oficialii europeni au rămas şi ei mască. După atâta muncă diplomatică, după ce-i convinsese pe ruşi să părăsească necondiţionat şi de bună voie regiunea, preşedintele INTERIMAR şi inconştient Ghimpu le-a stricat toate socotelile cu patriotismul său rudimentar:
- Shit! Fucking disaster! Acum o să staţi şi o să stăm încă o mie de ani cu armata rusă în coastă. Şi totul e din cauza unei fraze nechibzuite. Să pierzi aşa chilipir, după ce reuşisem să-i convingem să abandoneze regiunea… Ehhhhh, Ghimpu Ghimpu…