soldati rusi3 FLASH! Azi dimineaţă, China a ocupat Rusia!!!E o ştire pe care o aştept cu plăcere şi nerăbdare. Mai devreme sau mai târziu oricum se va întâmpla. Dacă nu pe calea armelor, atunci prin colonizare lentă. Vor trebui să locuiască undeva miliardele de chinezi,  când nu vor mai încăpea în China natală. Atunci vom scăpa cu siguranţă de Armata a 14-ea. Ruşii vor uita de transnistria de parcă nici n-ar fi existat vreodată.  Atunci poate şi Lupu nu va mai fi atât de afectat de nesocotirea praznishilor sovietice de către unii colegi de Alianţă. Va fi nevoit să se reprofileze şi să studieze, ca şi amicul său Filat, calendarul chinezesc, mitologia şi eroii războinici ai fraţilor mai scunzi de la Răsărit.

Rusia asta se joacă cu focul, adică cu croirea de hotare pe teritorii străine. Nu se uită sub nasul ei că e gata să se fărâmiţeze în zeci de bucăţi. Recunosc că mă voi delecta copios când acest stat hrăpăreţ va fi înfulecat cu poftă de megaputerea ce se naşte vertiginos în vecinătatea ei, resturile de Rusie revenind ţărilor musulmane cu musculatura maxilarelor în fortificare, îndelung terorizate de acest stat arogant.

Va mai rămâne o mică parte din Rusia. Dar pe teritoriul altui stat – la Kiev. Şi doar în manualele de istorie.