Babelor, mezami,
Încolonarea si directia Graves, iarasi si mereu, pentru ca editia de azi e jubiliara si nu mai putin jubilatorie, asa ca am sa va torn în pocal ceva cu adevarat sublim. Un grand vin de Bordeaux.
Château Villa Bel Air, 2003, A.O.C. Graves
Grand vin? Sanctus sanctorum, babelor, chiar asa. Nici mai mult nici mai putin.
Toponimia penduleaza între sinestezie si principiu vital, iar ampelografia devine tratat de cosmogonie, cu o DulceDee pe coperta, rasfirând nuri prin plete cu o dulceata aproape felina. Le vin est fort, le roi est plus fort, les femmes le sont plus encore, zicea parca Martin Luther. În spate, vila cu pricina, Bel Air, cea a aerului frumos, chartreuse de secol XVIII, unde sarmul italian, complice cu rigoarea eremitilor Sfântului Bruno si cumintenia ecleziastica ale locului, cheama a desfatari conspirative savârsite în cheie gurmanda. Acolo unde gazda e frumoasa, apai si vinul e bun, zice francezul. Si cum sa nu fie, când – în plus – apropitarul nu e altul decât Jean-Michel Cazes, mare saman al strugurelui, vigneron prolific, cumulard si pe buna dreptate acoperit de laude. Omul nostru detine – printre atâtea – si Château Lynch Bages, alt loc cu rezonanta istorica, unde genealogia urca pâna la Hugo de Lynch, tovaras de arme al lui William Cuceritorul. Despre vinul de acolo, poate în curând.
Sub asemenea auspicii, scenariul de chiul în toata regula e bine pus la punct, iar didascaliile vor fi urmate întocmai. Après-midi de taiat frunza la câini si leneveala pe cât de vaporoasa, pe atât de inocua, caci candoarea retopeste indolenta în bien-être ingenuu. Ah, da : e vorba de frunze de cires, fireste, fiindca fix acolo asteapta hamacul, la umbra copacului.
Soiuri: asamblaj de Merlot : vreo 55%, Cabernet Sauvignon : cam 45%, restul – Cabernet Franc.
Roba: Splendid rosu-grenat, în prefecta armonie cu ciresele de deasupra crestetului, sub crepusculul de seara.
Aroma: vertij imediat, fior prelung : exuberanta de fructe rosii, glazura de vanilie si boisé subtil, bine dozat. Vorb-aia : « It’s toasted». Incredibil, zau. Incredibil.
Gustul: Atac fulgurant, dar tout en finesse, cu taninuri matasoase. Fructe rosii date-n pârg, iarasi vanilie. Coup de grâce dat de boisé-ul baricurilor de stejar. Cine, zau, ar mai vrea sa se trezeasca când parca are în mâna cheia tainelor lumii ?
Finala: rotunjimi si suplete, timpul nu mai da socoteala nimanui si ultimul lucru care ne-ar traversa mintea ar fi sa-i cerem asa ceva. Si cum naiba, când parca sarutam coapsele nemarginirii ?
Sa trecem repejor peste ale burdihanului, caci de-acum sunteti oenologi avant la lettre si stiti cu ce fromajuri si fleici se logodeste minunea asta, asa ca sa ne gândim la altceva. Tlönienii creara acum câtava vreme un concept nou, anume ala de soundtrack livresc (all rights and royalties reserved). De ce nu un concept de winetrack, luat invers? Adica la ce muzica s-ar potrivi binecuvântarea asta de vin ? Raspund eu : legumita în tihna pe ariile evanescentului Concerto pour piano n° 2 en fa mineur, opus 21, al maestrului Frédéric Chopin (si, cu precadere, pe ale Larghetto-ului) sub bagheta lui Stefan Askenase, epifania e voluptate curata, iar granitele sufletului sunt împinse dincolo de finistere. Cât despre lecturi, ce vreti voi, dar ce-ati spune de Harfa de iarba ?
Înca ceva, chestie de winetrack plastic : parc-ar fi trebuit ca eticheta sa fie pictata de Klimt. Si numai de el. Nu ?
Promitându-va ca va pastrez o sticla,
Jevuzambras.