Nu am scris nimic, contrar obiceiului. Despre Sînziene. Nu le pot vedea de dincoace de ziduri. Nu le simt prezența din spatele peretelui de zgomote urbane. Singurul eveniment aparte care a însoțit Solstițiul meu a avut loc într-o seară fără nume din săptămâna aceasta: era trecut bine de ora 22 și cerul se încăpățâna să rămână de-un albastru încurajator. Ziua nu voia să meargă la culcare. Așa țin minte și cerurile copilăriei mele. Ceruri luminoase, timp de o vară-ntreagă. Zile lungi, fără timp, fără ceas, fără busolă. Astea-s sînzienele pe care le-am rătăcit momentan.