Ea făcea medicină. El tot învăţa, iar verile cînd avea timp liber mergea la gara de trenuri şi încărca saci în vagoane. Într-o zi l-au încărcat în ambulanţă după un accident la aceeaşi gară...şi spre seară era făr' de picior.
Impar de picioare el nu i-a mai fost drag...şi s-au despărţit. A trecut o toamnă, şi o iarnă, şi o primăvară. Ea era pe prag de absolvire. Mergea în capitală să apere teza...alb, negru, tocuri. Căldura zăpuşitoare a făcut-o să scoată un braţ peste geamul autobusului. Braţul fu sfîrtecat de un camion ce venea pe contrasens. A rămas fără de mînă.
Uneori viaţa are lecţii crunte, mult prea crunte...
P.S. Şi au trăit şi trăiesc pînă la adînci bătrîneţe împreună. Şi cred că se iubesc, iar viaţa i-a învăţat să se preţuiască...pentru a nu rămîne impari prin viaţă.
