Salut. Știți data trecută vorbeam despre prostie, adică nebunie, dar haide-ți să nu le despărțim, pentru că e frontieră liberă și se trece ușor de la una la alta. Așadar un caz, generat în urma unirii celor două vicii este cel de aseară. Un grup de infractori au pătruns în cabinetul directorului și au sustras procesorul de pe biroul acestuia. Persoanele în cauză au pătruns pe fereastră, înlăturînd gratiile. Ei s-au folosit de timpul rău de afară, care i-a făcut pe paznicii vîrstnici, să nu-și părăsească locurile călduțe, amplasate în interiorul clădirii liceului.

Și acum haide-ți “să analizăm” totul. În primul rînd paznicii sînt vinovați de furtul produs, pentru că nu au acordat mai multă atenție lucrului decît somnului/cărților sau cu ce se ocupau acolo. Dar să nu-i judecăm doar pe ei pentru că salariul mizer pe care îl au, nu l-ar satisface pe cineva mai capabil. Acum trecem la hoții, care precis că-s smintiți. Ei au furat un “comp” care îl întrece după putere chiar și Pentium-ul bunelului meu (bunelul meu nu are computator. Am folosit această comparație pentru a remarca capacitatea PC-ului directorului.), aici le-ar fi de folos Legea III, se referă la copiat, dar dacă am înlătura titlul postului, am putea-o personaliza la cazul respectiv.

Rămînd încă o dată dezamăgit de mult iubitul meu oraș Sîngera, majoritatea locuitorilor acestuia, nu pot aprecia ceia ce au și anume cel mai frumos liceu din R. Moldova. Sper și doresc foarte mult ca “amatorii” să fie prinși și aspru pepdesiți. Nu e problema în pagubele materiale, ci în cele morale aduse celor care se străduie pentru școală, pt. noi.

P.S. Informația e incompletă, se va completa și ea, și respectiv postul în timpul apropiat.