“Dintre toate misterele lumii, cel mai mult mă tulbură misterul numit femeie. Nu e obsesie, e mister. ” În lume-s multemari minuni; mai mari ca omul, însă nu-s”, scria, acum câteva mii se ani, un grec pentru care misterele lumii erau vii. Da, omul e o minune mare, dar, pentru mine, ca bărbat, femeia este o şi mai mare minune. Şi nu mă refer aici la minunea reproducerii, la misterul prin care în corpul ei creşte un alt corp, cum trupul ei funcţionează, înainte de a naşte, cu două inimi. E mare mister şi acesta. Şi dacă mi se va explica, de o mie de ori, că aşa este tiparul natural, că sunt cromozomii, genele, ADN-ul la mijloc, pentru mine, în esenţa, naşterea noastră rămâne un mister. Un mister mai mare chiar decât moartea. Un mister cu femeia în centru. Un mister numit femeie.
Poate să pară necopt ceea ce spun, dar chiar mă întreb cum fiinţele gingaşe care sunt femeile, complexe, misterioase, pot să iubească bărbaţii cei banali. E un mister care ţine lumea, un mister fundamental pe care oricât l-ai descoase, oricât l-ai pune la rece să-l analizezi, tot nu se arată în ultimele lui semnificaţii.
Literatura lumii a început, în fond, de la ambiţia omenească de a surprinde acest mister supra-omenesc. Nostalgia unui întreg, al unui singur trup să fie explicaţia? Atracţia femeii pentru un bărbat e ceva dincolo de hormoni, de feromoni, de disperarea speciei care vrea să meargă mai departe. Sigur, îmi veţi spune, dar şi atracţia unui bărbat pentru o femeie e tot mister. Da, vă răspund, e un mister, dar nu atât de mare. În plus, ca bărbat locuit de acest mister, nu mă înfierbântă prea tare.
Miterul celălalt “eternul feminin”, mă tulbură, lui îi dedic aceste rânduri”
(Cherchez la femme, Ioan T.Morar )