Se consideră că arta de orator e arta de a vorbi frumos, însă aceasta nu e întocmai adevărat. Printre cei mai mari cuvântători nu se numără baritoni cu discursuri metaforice, ci, mai degrabă, pragmatici, care, prin cuvintele sale, au reușit să obțină scopul pe care și l-au pus, căci, când în fața grecilor a ieșit Eschine, ei au zis “Cât de frumos vorbește”, iar când în locul lui a venit Demostene, ei au spus “Hai să mergem la război cu Filip”.
Am în calculator toate înregistrările discursurilor(sau, cel puțin, marea majoritate a lor) ale lui Hitler, Goebbels și Churchill și nu pot să observ cât de curat, înflăcărat și artistic vorbesc primii doi. Dreptul divin al Germaniei! Danzig-ul ne aparține nouă! Vulturul german domină Europa! Pe când Churchill, cu glasul său răgușit din cauza fumatului, fiind negreșit beat în timpul multor discursuri, seamănă, mai degrabă, cu un moș ce vorbește politică într-o seară călduroasă de vară la cârciuma satului. Totuși, acest om a reușit, pe timp de panică și incertitudine, să inspire speranță în inimile a milioane de concetățeni ai săi. Formula cred că este simplă: el își trata ascultătorii cu respect. El niciodată nu a spus “minciuni sfinte” și nu a lansat speranțe false, pentru că considera că interlocutorii săi sunt destul de inteligenți ca să știe adevărul. El recunoscut de fiecare dată că avioanele inamicului pot ajunge deasupra Insulei timp de câteva minute, că Londra e în raza tunurilor germane și că o armată terestră poate fi transferată peste Strâmtoarea Mânecii în orice clipă. El nu a ascuns niciodată că războiul va fi unul foarte greu și, în caz că va fi pierdut, negura se va lăsa pe veci peste Glob. Cu tot conservatismul și religiozitatea lui, Churchill a avut o virtute foarte importantă:el nu a făcut demagogie ieftină.
De ce spun toate astea? Pentru că se apropie alegerile cu campania electorală și eu nu vreau să văd din nou la televizor pe toți acești clovni care promit să ridice salariile cu 10 000% până mâine dimineață, să rezolve diferendul transnistrean până luni după-amiază și să ne aducă în UE până joi. Eu nu vreau să-i votez. Eu mă respect pe mine și nu-i suport pe nu știu ce aventurieri ce îmi spun povești și mă curtează cu minciuni ca pe o târfă proastă. De ce nu face un pas înainte un om care să nu-mi vorbească despre Ștefan, dumnezeu și cât de muncitori™ sunt moldovenii, ci să-mi spună că suntem în rahat complet, că nu avem industrie, că ne numim stat agrar doar simbolic, că Ștefan a murit demult și că dacă într-adevăr suntem atât de harnici, atunci se pare că e timpul să scoatem mâinile din buzunar și să demonstrăm asta.