Cu o întârziere, în sfârşit, am reuşit să vizionez şi eu „Eu când vreau să fluier, fluier”, noua producţie românească de excepţie.
Dacă trecem cu vedere înjurăturile cu care abundă filmele româneşti de după 1989, aş îndrăzni să spun că filmul este unul destul de îndrăzneţ, revoluţionar şi prezintă unele simptome destul de interesante. Din punct de vedere sociocultural, am putea să asemănăm „Eu când vreau să fluier, fluier” cu filmul rusesc „Brat” şi „Brat-2”. Producţia ar este un mic semn al marilor schimbări care urmează să vină.
Probabil este prima producţie în care este spulberat mitul „raiului occidental” de care au fost mult timp bolnavi românii. Personajul principal reprezintă o generaţie care nu mai este prizoniera „visului american” sau „visului european”, ci îşi caută fericirea în lucrurile care pot face cu adevărat fericit un omul. Pe Silviu îl doare în cot de Italia, unicul lucru pe care şi-l doreşte, este să-l aibă pe fratele său mai mic acasă şi să invite la o cafea o domnişoară „cu buzele frumoase”. Pentru aceste „banalităţi”, tânărul este gata să-şi jertfească libertatea. Pentru unii, gestul tânărului din film ar părea iraţional. Silviu nu avea decât cinci zile până la eliberare, respectiv, nu avea decât să aştepte liniştit ziua când trebuia să iasă.
Revolta „omului iraţional”, „omului profund”, străin de strălucirile mall-urilor şi petrecerile glamuroase care construiesc „fericiri” false, se manifestă în generaţia terorizată de consumism. Libertatea exterioară nu mai are valoare dacă sufletul omului este robit de plăcerile lumeşti. Se dovedeşte odată în plus că doar lucrurile „mărunte” îl pot face pe om fericit.
Ce are fluieratul cu subiectul filmului? “A fluiera” este o manifestare a libertăţii şi lipsei de grijile “lumeşti”, anume acest lucru voia să prezinte publicului autorul peliculei.
Îndosariat la:Politica
