Societatea noastră continuă să fie o rămăşiţă a sistemului sovietic. Mecanismul de selecţie şi promovare a indivizilor pe scară ierarhică în perioada imperiului sovietic a lăsat urme adânci în prezentul nostru cultural şi politic.
Este cunoscut bine faptul că promovarea în cercurile „elitiste” a unor indivizi nu se făcea ţinând cont de capacităţile intelectuale, ci de capacitatea de a se linguşi, de a fi fidel şefilor de partid. Uite aşa, o mulţime de lepădături au ajuns să devină idoli ai poporului. Unii au devenit „mari poeţi ai neamului”, alţii au continuat să controleze sfera economică şi politică, convertindu-se peste noapte la „anticomunism”, „unionism” sau alte „isme” care pot permite acumularea unui capital politic sau economic.
URSS a căzut, însă ierarhia construită în perioada „epocii de aur” continuă să funcţioneze şi acum. Feciorii, nepoţii foştilor nomenclaturişti şi-au găsit locuri calde în companii internaţionale, organizaţii non-guvernamentale, instituţii media, unii chiar au devenit „experţi”, „analişti politici”, ambasadori în ţări străine, scriitori postmodernişti. O bună parte din ei îşi datorează fotoliile moi şi ovaţiile publicului influenţei părinţilor, unchilor săi, nu unor capacităţilor excepţionale. Chiar înainte de a se naşte, acestora le-a fost hărăzite poziţiile privilegiate, indiferent dacă le-au meritat ori nu. Fecioraşii nomenclaturiştilor, feciori de bani gata îşi aranjează viaţa înlăturând pe ce cei mai capabili şi talentaţi oameni, care sunt nevoiţi, în cele din urmă, să plece la munci peste hotare.
Tot ei sunt cei care pleacă la studii în Europa occidentală, de unde se întorc cu aere pseudointelectualiste de „experţi” şi aură de „salvatori ai naţiunii”, demonstrând poporului subnutrit cât de „civilizaţi” şi cât de „europeni” sunt. Poporului nu-i rămâne decât să-i privească cu
Generaţia post-sovietică a ajuns în capcana unui sistem neo-medieval, în care întreaga populaţie a devenit prizoniera unor clanuri şi caste.
Excludem aici orice coloratură politică. Elita moldovenească este una absolut incoloră. Ea nu este nici „comunistă”, nici „liberală”, nici „proeuropeană”, nici prorusă”, ci un grup parazitar care încearcă să profite la maxim de poziţiile pe care le deţine.
Partidele politice? Nu sunt decât nişte figuri pe tabla de şah, controlate de un grup restrâns de familii, care încearcă cu orice preţ să-şi menţină rolul de privilegiaţi.
Este o iluzie că în structurile de stat ar putea ajunge o persoană capabilă să schimbe lucrurile spre bine. Cei de sus, pur şi simplu, nu vor permite niciodată acest lucru. Oricine încercare de a schimba cumva lucrurile este înăbuşită din faşă prin „metode foarte democratice”.
Din păcate, anume datorită sistemului democratic, teoria lui Vilfredo Pareto, în care afirma că blocarea circulaţiei sociale a elitelor se va solda, în cele din urmă, cu o schimbare violentă a puterii, nu poate funcţiona. Populismul votului democratic amortizează orice tentativă de răsturnare a clasei conducătoare. Aici îl putem evoca pe Eminescu şi teoriile sale legate de „selecţia negativă a elitelor” şi „pătura superpusă”. În societate nu circulă indivizi cu calităţi, ci etichetele. Sistemul permite ascensiunea doar celor mai degradate elemente ale societăţii, iar acest lucru se răsfrânge, evident, negativ asupra situaţiei din ţară.
Aici vedeţi “floarea basarabiei”, elita noastră (pentru a vedea este nevoie de logare)
Îndosariat la:Politica
