Țin minte cu limpezime șocul și iritarea imediată pe care le-am resimțit, dând peste adevărate postări-link în primele mele zile de blogoslovenie. Ceva de genul: ”Tot răsfoind, am găsit aici (link) un ceva care mi-a mers la inimă, deși Cutare (link) m-a avertizat că nu tot ce zboară pe acel blog se și mănâncă, însă eu îi propun, la schimb, asta (link) pentru când o fi având timp, etcetcetc”... Mi se încrețește pielea și acum când dau peste ăst fel de postare. Se mai practică încă. Aflați de la mine următoarele: nu merge nimeni prin roiul vostru de trimiteri! Majoritatea abandonează stupida goană printre ”referințe” (un soi de post-borgesianism ratat) încă de la al doilea click. Fie produceți un text care să se susțină singur, chiar dacă e bazat pe o știre de împrumut, fie abandonați ocupația asta infantilă (deh, aducătoare de unele satisfacții socio-blogosferice), jocul ăsta de-a prietenușagul (eu te citez, tu mă adaugi în lista ta), de-a comunitatea, de-a socializarea aseptică, nedătătoare de suferințe (cel mult: de mă superi, te șterg din favorite de nu te vezi!) pe www.
Trebuie să ne obișnuim cu ideea: web-ul este un regat al copy-paste-ului. Numim asta deja ”jurnalismul link-urilor”. Rețeta? A se repera în ograda concurenței un articol percutant sau imagini originale. A se redirecționa într-acolo turma de internauți cu ajutorul unei trimiteri ”clicabile”.
Căutarea unor înțelesuri, a unor explicații, este mai mult ca oricând... de actualitate în acest univers în care informația cu adevărat inedită e rară.
Acest ghiveci informațional online dă impresia unei diversități mai degrabă înșelătoare. Numeroase site-uri se citează și se fagocitează reciproc pentru a menține impresia de fierbere jurnalistică.
Desigur, găsim pe internet și informații de primă mână, gândite și șlefuite. Doar că aceste articole de fond, aceste analize, aceste anchete, aceste reportaje de mare întindere vor avea curând tendința să devină accesibile numai contra cost.
Patronii de presă spun că e inevitabil, că o informație rară își are prețul ei. Care merge mână în mână cu viitorul ziarelor. Mass media nu va supraviețui revoluției numerice dacă va continua să ofere plusvaloarea conținutului său în mod gratuit internauților. O anchetă costă mult. A întreține o rețea de corespondenți în străinătate costă și mai mult. Fără a menționa salariile ziariștilor.
Din nefericire, și asta e chiar dramatic, un număr în continuă creștere de internauți refuză să-și vâre mâna în buzunar pentru a se informa. Sunt mulți, dintre cei crescuți cu ochii lipiți de net, care se mulțumesc cu informația aceasta uniformizată, consensuală, sărăcăcioasă calitativ, factuală, fast-food, pe care web-ul o furnizează din abundență.
