Dacă e adevărat ce scrie presa despre bunelul lui Voro, Isidor Sârbu, care a fost deportat, atunci mă întreb câte decenii tre’ să mai treacă ca să scăpăm de realitatea creată de deportatori. În RM, mulţi dintre nepoţii deportaţilor aleg să fie guvernaţi de călăii bunicilor lor. La fel, mulţi dintre cei ce au fost martori la ridicarea vecinilor, a consătenilor nu vor să renunţe nici în ruptul capului la însăilarea minciunoasă a istoriei optând şi ei pentru călăi, pentru fantasmele politice ale deportatorilor. Cel mai puţin le pasă de viitorul propriilor urmaşi.
Să fie oare pentru că fac parte din aceeaşi familie, a lui Pavlic Morozov? Cel puţin, Voro a extras profit din mancurtizarea sa, îmbogăţindu-şi tot clanul. Dar restul, cei cu nădragii rupţi în fund, săraci lipiţi pământului, de ce-or fi atât de ataşaţi de criminali, de cei ce le-au impus ca nişte tâlhari de drumul mare propria lor voinţă?
Dar asta e, cine se aseamănă, se adună. Experimentele aplicate populaţiei din Basarabia au reuşit în mare parte. “Omul nou” la care au visat întotdeauna liderii spirituali ai proletariatului s-a născut în cele din urmă aici. Şi se pare că va trăi dacă nu veşnic, cel puţin cât personajele biblice, din poveşti.
Deci nu e surprinzător că bolşevicii, după ce ne-au condus decenii la rând, cu mici pauze, pot reveni oricând. Spre deosebire de Ungaria, unde s-a adoptat o lege ce prevede pedeapsă penală de 3 ani de puşcărie pentru negarea crimelor comunismului, în RM acesta înfloreşte. Cred că ţinutul dintre Prut şi Nistru ar fi o patrie de vis pentru Pavlik Morozov.