Capitolul 2 SĂ NU AVEM DESPRE NOI ÎNŞINE PĂRERI ÎNALTE
1. Dorinţa de a cunoaşte e firească la tot omul; dar la ce-ar folosi ştiinţa de carte fără frica lui Dumnezeu? Fără îndoială, mai cîştigat e ţăranul
slujind lui Dumnezeu cu smerenie, decît filosoful semeţ care, lăsîndu-şi propriul suflet în paragină, se încumetă să iscodească mersul stelelor. Omul care se cunoaşte pe sine însuşi temeinic ştie bine să se umilească: pe el n-au cum să-1 încînte laudele oamenilor. La ce mi-ar folosi înaintea lui Dumnezeu, care mă va judeca după faptele mele, să am cunoştinţă de toate cîte sînt pe lume, dacă inima mea ar fi lipsită de dragoste?2. Sileşte-te să-ţi înfrînezi năzuinţa nesăbuită de a cunoaşte, căci multă risipire şi multă amăgire stau cuibărite în aceasta. Celor cu ştiinţă de carte le place mereu să se afle în văzul lumii şi să treacă în văzul oamenilor drept înţelepţi. Multe sînt însă lucrurile a căror cunoaştere nu aduce cîş-tig sufletului, sau îi priesc doar prea puţin; mare nesăbuinţă, prin urmare, este să-ţi iroseşti vremea cu lucruri ce nu sînt de folos mîntuirii.
Nu vorba multă satură sufletul omului; în schimb viaţa cinstită şi dreaptă dăruieşte pace cugetului, după cum o conştiinţă curată dă o mare încredere în Dumnezeu.
3. Cu cît vei şti mai mult şi cu cît vei cunoaşte mai bine, cu atît mai aspru vei fi judecat, dacă viaţa pe care o duci nu va fi la înălţime. Fereşte-te aşadar de a te umila în pene pentru destoinicia sau ştiinţa ta de carte, ci, mai degrabă, teme-te pentru tot ceea ce ţi-a fost dat să cunoşti. Iar dacă ţi se pare cumva că ştii sumedenie de lucruri, nu uita că mai multe şi mai nenumărate sînt cele despre care nu ai habar. Nu te făli aşadar cu nimic ci, ma
i curînd, mărturiseşte-ţi mărginirea. Cum ai putea să te socoteşti mai presus decît altul, cînd în jurul tău se găsesc atîţia mai învăţaţi şi mai pricepuţi în cunoaşterea legii decît tine? De vrei cu adevărat să ştii şi să deprinzi un lucru de folos, învaţă-te să treci nebăgat în seamă şi socotit drept bun de nimic!4. Cea mai înaltă şi mai folositoare învăţătură este adevărata cunoaştere şi dis
preţuire de sine. Mare înţelepciune şi desăvîrşire este să te socoteşti pe tine însuţi bun de nimic, iar pe ceilalţi să-i vezi întotdeauna mai buni şi mai vrednici ca tine. Chiar dacă ai vedea pe altul greşind pe faţă, ori căzînd în păcat, nu te grăbi să te socoteşti pe tine însuţi mai bun, deoarece nu poţi şti cît timp ai să poţi fi în stare să ţii tu însuţi calea dreaptă. Slabi sîntem cu toţii din fire; însă mai slab şi mai şubred decît tine nu socoti pe nimeni.
