Mioara avea examene de stat.
Și-a clădit conspectele în pachete scoase din fundul dulapului și a început a învăța, pentru ca să dovedească statului, că i-a dat fetei o bucată de pâine de mâncat, numai trebuie s-o rugume iar.
Și a rugumat-o.
7 zile și 7 nopți, când se-ngână ziua cu noaptea și luna era plină, o prindea pe Mioara cu buricul pe foi.
Se-nfățisează Mioara-n fața comisiei a tot știutoare care, fără față de masă nu putea începe examenele. S-a găsit față de masă și flori de cameră pentru fiecare, și au început a asculta copiii.
I-au băgat nota Mioarei, și pentru primul și pentru al doilea.
Mioara trebuia să se bage-n gropi de fericire. Rugumat cu bine examenele, cale lungă și bătută de acum încolo.
Dar fericirea întârzia să apară.
Nici un “caif” oameni buni n-a atins-o.
Pentru că în sistemul de învățământ în care era Mioara, rugumarea este redarea informației și cu asta se încheie mai toate baladele…
Mioara nu a dat nimic din ea, nu a inventat nici o roată, nu a construit nici un gard, n-a adus nici un câr sau mâr. Ea pur și simplu a repetat cârurile și mârurile altora.
Și “caifu” nu mai vine.