Originea istoriei sacrificiilor regilor o regăsim în perioada regelui Codru (1089—1068 a. Chr), conducătorului statului Atica. Potrivit lui Strabon, numele purtat de Codru (Κόδρος) era unul „barbar”, adică negrecesc. Potrivit legendei descrise de Platon, care se considera urmaşul lui Codru, un oracol a comunicat dorienilor că Atica nu va fi cucerită în cazul în care conducătorul acesteia va fi ucis. Aflând această veste, Codru decide să se deghizeze într-un tăietor de lemne şi vine în tabăra dorienilor, unde provoacă o ceartă şi este omorât cu coasa de către doi dorieni. După ce dorienii înţeleg că au omorât pe Codru, se înspăimântă şi se retrag, iar Atica şi oraşul Atena sunt salvate.
De ce regele Codru, era „deghizat” anume într-un “tăietor de lemne”? Oare este acest lucru o întâmplare? La majoritatea civilizaţiilor, pădurea se prezintă ca un locaş al spiritelor, un refugiu de invaziile popoarelor străine. Arborele reprezintă un pom al vieţii, al cunoaşterii binelui şi răului. În tradiţia vedică lemnul reprezintă un material primordial, iar în tradiţia creştină, Iisus Hristos este tâmplar, iar jertfa sa are loc pe o cruce de lemn.
În momentul în care regele Codru se preschimbă într-un tăietor de lemne, are loc o preschimbare. Monarhul se dezice de rolul său lumesc şi preia o nouă identitate spirituală, cea de „domnitor al pădurii”, al lumii “nevăzute”, o ritualică pregătire de moarte. Observaţi, el nu luptă împotriva destinului, ci îşi asumă jertfa. Gândul nostru pleacă la „Mioriţa”, unde rolul „oracolului”, este asumat de o mioară, care este şi ea simbolul jertfei, smereniei, purităţii.
Ne rămânem să ne întrebăm dacă totuşi regele Codru face parte din arhetipul străvechi românesc sau totuşi este o coincidenţă omonimă. Adevărul este că în Balcani a existat un adevărat cult al lui Codru. În Delfi şi Atena au fost înalţate statui închinate regelui-erou.
Îndosariat la:meditatii la cafea
