După ce a fost spulberat de pe scena politică moldovenească, Partidul Popular Creştin Democrat (PPCD), până acum cel mai longeviv partid politic din Republica Moldova, care, la 4 aprilie 2005, a „pactizat” cu comuniştii tovarăşului Vladimir Voronin în numele stabilităţii şi a prosperităţii acestui stat, încă nu a fost dat uitării. Multă lume continuă şi astăzi să poarte pungi cu legendara inimă albastră, simbolul magnificului partid al ex-unionistului Iurie Roşca. Momentele de mai jos, unele surprinse chiar astăzi, vorbesc de la sine…
Mândru, voios, cu o pungă stacojie în mâini, despre ce o fi discutând moşul cu atâta optimism? Momentul parcă ar fi un decupaj din vremurile epocii de aur, când optimismul trebuia obligatoriu să fie afişat pe faţă, iar speranţele trebuiau să ţină numaidecât de viitorul luminos întru prosperarea societăţii socialist-comuniste. Întotdeauna, nu numai azi, văd cum pe străzile din Bălţi se rostogolesc câte o seceră, câte un ciocan. Iar pensionarii simt mirosul dulce şi promiţător al alegerilor anticipate din toamnă. Ştia ce ştia comunistul Iurie Muntean când, cu patos, şoptea că oraşul Bălţi este „mândru şi scump”…
Judecând după pungile pe care oamenii le poartă cu ei, la Bălţi comuniştii au de pierdut la capitolul popularitate în faţa pepecediştilor. O pungă cu seceră şi ciocan este mai nimic pe lângă cele 6 cu legendara inimă albastră a (ne)popularului Partid Popular Creştin Democrat.
Vezi şi:
Inima lui Iurie Roşca, hărţuită de… “partidele îmbuibaţilor”
Imperiul Pepecede sau creşterea şi descreşterea “opoziţiei constructive”








