“În ceasurile în care lumea oarbă petrece în veselii zgomotoase şi nebuneşti, robii lui Hristos plâng în liniştea chiliilor, revărsându-şi rugăciunile pline de osârdie înaintea Domnului. Fiii lumii după ce îşi petrec noaptea într-o nebunească priveghere, întâmpină ziua următoare cu duhul întunecat şi scârbit, iar robii lui Dumnezeu întâmpină acea zi cu veselie şi cu duh îmbărbătat, stăpâniţi de conştiinţă şi de simţirea unei neobişnuite capacităţi pentru cugetarea de Dumnezeu şi pentru a reîmprospăta lucrurile bune..”