Am citit în Dilemateca și pe bloguri despre cartea preferată a bloggerilor (pe 2009), anchetă la care am participat din partea bookblog.ro. Am observat cu ceva tristețe două lucruri: amatorismul pus ca etichetă din introducere (e adevărat că mulți dintre noi și-l asumă chiar ca identitate, însă...) și faptul că acolo nu prea există bloggeri, ci bloguri. Cînd am ajuns să fiu o adresă www, nu știu, fiindcă nu mi-am dorit niciodată asta. Și nu știu dacă și-a dorit cineva...Cred în continuare, comunicarea online apropie oameni și îi lasă să se dezvăluie așa cum nici un alt mediu nu a permis pînă acum, dar e vorba de oameni dincolo de aceste bloguri, dincolo de aceste nume.
De altfel, e foarte interesant ce descopăr despre internet în ultimele zile: suntem aici și ne apropiem, nu mai există alt spațiu în afară de acesta unde texte, fotografii, sunete și emoții și gînduri se află într-un schimb permanent; în același timp ajungem să nu mai fim chiar ceea ce suntem, ci o sumă de semne. Și acceptăm deja alte sensuri față de cei cărora aceste semne le sunt necunoscute.
Viața reală mă depășește, se pot întîmpla atîtea fără mine, așa că ascult poveștile altora și citesc. În ultimele zile, un roman cu secrete mă face să cercetez, cu drag chiar, viețile secrete ale celor pe care îi cunosc. Fac scenarii, potrivesc realul cu imaginarul, logica cu presupunerile și mă întreb cum am fi dacă nu am avea partea întunecată a lunii. Inefabilul, secretele, lucrurile de nespus.