Cred că se se exagerează vădit importanţa fostului şef al kgb-ului moldav, analiştii politici, mass-media şi alţi experţi prezentându-ni-l ca pe un soi de a treia forţă, alături de AIE şi comunişti. Bineînţeles că şi panica politicienilor pare destul de disproporţionată la chiar primele luni după apariţia unui catindat rival. Şi frica lor, ca şi siguranţa popilor ori a altor reprezentanţi ai ortodocşilor, se bazează pe datele unui sondaj care ne informează că în jur de 93 la sută din populaţia RM e de confesiune ortodoxă. Deci, dacă suntem tocmai 193 la sută, suntem o forţă serioasă, nu-i aşa? Să tremure rivalii şi duşmanii, că acum venim noi la putere, o să fim cei mai tari, cu cele mai multe gagici şi merţanuri, vorba manelei.

Dar e ridicol să acordăm credit cuiva când se laudă cu cifrele astea culese din pod. Faptul că cineva se naşte într-o familie ortodoxă, nu înseamnă nici pe departe că e credincios sau că are ceva în comun cu religia care i se atribuie. Majoritatea moldovenilor au fost rând pe rând octombrei, pionieri, comsomolişti, dar asta nu înseamnă nici pe departe că-i vor vota din această cauză pe comunişti. Ori că electoratul lor fidel i-ar vota pornind de la acest considerent. Majoritatea ortodoxşilor n-au treabă cu religia şi îndeplinesc formal doar anumite ritualuri în momentele-cheie ale existenţei cum ar fi botezul, cununia şi înmormântarea. În rest, au faţă de religie o atitudine total indiferentă, care ar putea fi tradusă prin expresia “Lasă-mă ca să te las” sau “Dă-mi o pace şi-ţi dau două”.

Chiar şi mitropolitul întregii R. Moldova, Vladimir Kantarean, recunoaşte în lucrarea sa de doctorat că “In Moldova sunt 928 000- crestini ortodocsi activi (29%); 2 230 000 – crestini ortodocsi pasivi“. Presupun că ortodocşii activi sunt băbuţele habotnice care mor de plictiseală acasă şi merg duminica să-şi verse ultimii bănuţi în buzunarul lu’ popa. Dar băbuţele şi monegeii pot fi prostiţi până la o anumită limită de popa. Ei îi vor vota în orice condiţii pe comunişti, ferm convinşi că doar le pot asigura pensia şi în care au o încredere oarbă. Numele lui Pasat nu le spune absolut nimic, şi ei pot face abstracţie inclusiv de poveţele electorale ale părintelui, sfaturile căruia sunt neglijate cu seninătate când vine vorba de politică. Mai ales că nici n-ar reuşi să-i reţie numele mişcării sau partidului politic, simbolul electoral etc. La comunişti e mai simplu, sunt recognoscibili din prima cu secera şi ciocanul lor pe fondalul roşu. Suficient cel puţin ca să-şi manifeste voinţa politică şi analfabeţii totali în acest plan.

Deci, cred că ar fi cazul să fim scutiţi de basme cu zmei şi cu pasaţi, capabili să dea peste cap, într-o singură noapte, toată politica moldavă, pe politicienii ei şi calculele lor electorale. În teorie, poate e valabil, căci hârtia rabdă tot. În viaţa reală însă, strategiile ultrasofisticate ale numeroşilor strategi şi doctori în politologie sunt sortite eşecului, electoratul agramat făcându-le ţăndări într-o clipită.