“Copilăria e-un izvor de vise
Ca minunate-le narcise,
Înfloreşte ca un trandafir
Şi ne mângaie ca un zefir.”
Asociaţia Neoumanist a organizat cu ocazia Zilei Internaţionale a Copiilor un mic concert, pentru ca vîrstnicii noştri să-şi amintească că în suflet rămînem toţi mereu copii.
Să-i bucure prin prezenţa şi talentele lor, au venit copiii de la Grădiniţa Nr.3,grupa 10- educatoare Salcuţan Natalia.
Elevii Liceului Teoretic “N.Nekrasov “ ne-au încîntat prin trei dansuri tradiţionale ( moldovenesc, rusesc şi american), conducători artistici :David Tatiana, Iacob Irina, Mîrza Tatiana, Cerevato Olga.
De asemenea au fost prezenţi copiii membrilor colectivului, care au adus zîmbete pe feţele vîrstnicilor prin recitarea unor minunate poezii.
Toţi împreună au dansat, au participat la concursuri, astfel că totul în jur era învăluit de fericire şi bucurie!
Beneficiarii i-au răsplătit pe copii cu mici cadouri dulci şi flori din grădinile proprii.
În sufletul unui copil e atît de multă inocenţă, speranţă şi dragoste, încît totul radiază în jur. În această zi frumoasă, vîrstnicii noştri au învăţat să fie necondiţionat fericiţi, zîmbitori şi de a dărui aceste sentimente şi celor din jur.
“Copilăria e-un lucru minunat,
E locul unde ne-am jucat
E timpul în care suntem fericiţi,
Şi de catre părinţi iubiţi.”
(Autor necunoscut)
Autor articol: Tcaci Vladislava, Asisitent social, Asociaţia pentru Educaţie “Neoumanist”, tel. (0237) 28003,
