* strângeam cu tata sticlele de lapte şi le duceam la steclotară (punctul de strângere a sticlei). Îmi plăcea să desclei folia metalică de la gură sticlei cu lapte.
* îmi puneam spini de trandafiri pe nas şi mă credeam buburuză albină
* mă jucam de-a biblioteca şi am pierdut o mulţime de cărţi împrumutându-le prietenilor mei.
* stăteam la rând pentru dulciuri
* așteptam să vină mama cu pâinea rotundă cu dunga crocantă de deasupra. Toate cele 4 surori ne sfădeam din cauza dungii. Era la fel de bun ca covrigul mare. Acu covrigii mari sunt moi.
* alcătuiam şi scriam în agenda prietenilor. “Pe cine iubești?”, “Ce muzică îți place?”, “Dacă ai avea o dorință, care ar fi ea? “… Am unul păstrat până acum. Şi profesorii mei, inclusiv directoarea au scris în el.
* apa dulce era o minune! Mai întâi cele de la aparatele de apă, apoi cele de la sticlă.
* visam să fiu aleasă să sun de clopoțel.
* mă supăram când jucăriile şi hainele nu îmi erau noi, ci a surorilor/neamurilor mele.
* jucam cu cei 6 tamagoci ai mei. Am avut unul in forma de ceas!
* mă jucam în kis-brisi-miau şi zayeţ-zayeţ scoliko vremea în vacanță
* credeam că dacă inghiţi sâmburi, vor creşte copaci în burtă
* baloanele erau minuni
* credeam că de 1 iunie copiilor li se dau înghețată gratuită.
Credeam că fiind copil e ok să fii bătut, umilit şi neînsemnat. Din câte am înțeles, copii şi azi sunt astfel priviţi. Bătaia, indiferența şi umilința e o chestie banală încă. Pentru mine 1 iunie însemna doar “în sfârșit vacanță” şi deloc Drepturile Copiilor. Toţi maturii râdeau de mine când le aminteam de drepturile mele de copil (pe care le-am aflat mai târziu) când mă simțeam ameninţată. Dacă eu, copil normal şi sănătos nu mă puteam întotdeauna apăra şi bucura de existenţa mea, oare ce o fi însemnând copilăria pentru copii cu handicapat? Aceşti copii simt cu toţi porii că sunt un nimic. Sunt ascunși de societate. Nu se ştie mai nimic despre ei. Ei nici măcar fericirea unei înghețate nu o e cunosc.Oare e sărbătoare azi pentru ei?