Vreau să mulțumesc din toată inima Ministerului moldav de Învățământ pentru cursurile de fizică, biologie și chimie pe care le uram dar care, se pare că, au avut un rol enorm în formarea imaginii mele despre lume.
Am înțeles asta atunci când încercam să-i explic unui baptist evoluția și Big Bangul și el, la un moment dat, mă întreabă ce-i un proton. Eu am rămas un pic șocat, dar am început să explic: “lalala particulă elementară cu masa 1 și sarcina +1″, iar el mă întrerupe și mă întreabă “De ce protonul se numește proton da nu kulyok(rusism, înseamnă un pachet din polietilenă)?”. Creierul meu a intrat în kernel panic și eu nu mai știam ce să spun, iar tipul, văzând starea mea, începe “Iată vezi, savanții special inventează niște cuvinte complicate, ca noi să nu le înțelegem, și ca ei să ne poată manipula.” Înțelegând că doza mea de conspiraționism și idiotism pentru acea zi a fost luată, eu am început să caut o cale să întrerup discuția, iar baptistul îmi spunea spre final doar că sunt pierdut și am luat-o pe o cale complet greșită, cu așa o intonație, de parcă m-ar fi prins încercând să-i violez pe vecinii mei de cameră în timp ce dormeau.
Spre final mi-a mai spus că celor săraci cu duhul le e rezervată Împărăția Cerurilor, iar să știi prea multe e rău, pentru că poți să-ți ieși din minți și chiar să mori(lucru pe care l-am mai auzit de la câteva persoane proaste și lenoase, care încercau prin el să-și motiveze lenea și prostia). Eminescu, de exemplu, știa prea multe, și de aceea a și ieșit din minți și a murit.
One million facepalms…