Eroii la moldovenii sovietici

Mi-am pus de mai multe ori întrebarea de ce moldovenii cei uzitaţi pe post de carne de tun în războaiele sovieticilor sunt totuşi foarte ataşaţi de simbolurile care le amintesc de evenimentele traumatizante la prima vedere. Îi mai înţeleg pe veteranii de alte etnii care s-au instalat în RSSM imediat după al Doilea Război Mondial şi care şi-au legitimat tot timpul statutul de eliberatori prin declaraţiile ritualice vizavi de eroismul şi sacrificiul lor, fiind promovaţi intens de URSS în trecut şi de Rusia în prezent. Dar nu i-am înţeles niciodată pe moldovenii din diferite generaţii, care au luptat în diverse războaie ale sovieticilor pe care le-au receptat ca fiind ale lor şi de care s-au ataşat foarte mult, păstrând amintiri confecţionate de creatorii artisitici ai Imperiului (nu e acelaşi lucru să ucizi oameni şi  să-ţi prezinţi crima drept act de eroism, mai ales pentru cei cu patru clase; procesul necesită ateliere separate). În cele din urmă, am ajuns la anumite concluzii.

În primul rând, moldoveanul care a fost împins în cele mai fierbinţi conflicte de pe planete, în cele mai murdare războaie şi a ajuns să creadă balivernelor eroice ale ocupantului este de regulă neinstruit, incult. Aşa cum se obişnuieşte la moldoveni, copiii, în special din mediul rural, sunt un segment marginal şi de cele mai multe ori părinţii îi neglijează, nu le acordă atenţia cuvenită, considerând că odraslele lor nici n-au nevoie de comunicare, de interactivitate cu adulţii. Doar oricum îs mici şi nu înţeleg nimic. Deci, de mici copii, moldovenii cresc înstrăinaţi, cu un acut sentiment al insignifianţei lor.

Mulţi din ei poate că ar şi fi murit cu sentimentul că nu sunt necesari nimănui, că anonimatul este a doua lor natură, dacă cineva de peste şapte mări şi şapte ţări nu le-ar fi deschis nişte orizonturi, înrolându-i în una din cele mai puternice armate din lume, expediindu-i prin ţări europene, asiatice sau africane. Unii din ei s-au făcut remarcaţi în lupte şi au fost decoraţi. Apoi, anual, s-a încetăţenit tradiţia de a organiza cu diverse ocazii evenimente festive, ceremonii în cinstea lor, în cadrul cărora elevii erau târâţi pe post de papagali de strigat poezii, iar adulţii – pe post de maşini de aplaudat. Lumea a fost dresată să-i recepteze ca pe nişte vaci sfinte, iar ei au început să-şi ia în serios rolul, pretinzând din ce în ce mai multe drepturi şi privilegii în dauna restului populaţiei “neeroice”.

Acum înţeleg de ce toate categoriile de veterani războinici sunt extrem de ataşaţi de trecutul sovietic, de Imperiul care s-a jucat cu soarta lor. Pentru că victimele au avut ocazia să iasă, o dată sau de câteva ori pe an, din anonimat, să se simtă eroi, importanţi şi necesari. Războiul a fost unica lor şansă de a ieşi în evidenţă, de a fi consideraţi un soi de supraoameni, de a-şi depăşi condiţia. De aceea, ei nu-i vor urî niciodată pe cei ce i-au antrenat în război, unde poate că au fost mutilaţi psihic. Dimpotrivă, cei ce le-au pus în pericol viaţa, folosindu-se de ei în cel mai josnic mod, vor ocupa întotdeauna un loc de cinste în memoria şi imaginarul lor, de eroi moldoveni.

• indubitabel.blogspot.com