Azi a fost ultima zi de an şcoalar. Toată lumea şi-a amintit cu nostalgie despre această zi de undeva din trecut. Eu, probabil, sunt o persoană nesentimentală, pentru că nu mi-i dor nici câtuşi de puţin de anii de şcoală. Sau poate că sunt ceilalţi un pic mai făţarnici. De fapt, tot timpul cât am fost elevă, am aşteptat ziua când voi pleca. Şcoala îmi părea o închisoare în miniatură. Şi pentru a deschide o uşă din interior, simţeam că trebuie să părăsesc acei pereţi, să nu mai văd acele săli de clasă, şi, oricât mi-ar fi de ruşine să recunosc, acei profesori, pe care îi percepeam ca pe nişte gardieni.
Mi se spunea: lasă că vor trece anii şi-ţi va fi dor. Uite că nu mi-e. Nu am nici cea mai vagă urmă de nostalgie.
Viata de adult îmi pare mult mai interesantă.