Guvernarea democratică este anemică şi prizărită ca un maidanez bolnav. Asta ca să n-o botez impotentă. Şi cum s-o numeşti altfel, dacă împlineşte în curând un an de când e la guvernare, dar n-a reuşit nici măcar să scoată barierele cu care s-au îngrădit foştii guvernanţi şi odraslele lor de poporul simplu. Banii şi averile acumulate nu se cade să fie văzute chiar de toată lumea, să nu devină cumva invidioasă şi să arate acuzator cu degetul înspre organele anticorupţie. Acum şi poliţia îşi permite să aibă opinii. Pe timpul comuniştilor făceau stânga-mprejur şi excutau fără nicio discuţie ordinele şefilor politici, ale comuniştilor bineînţeles, că pe Chirtoacă nici atunci nu se obosea nimeni să-l asculte. Se pare că primarul liberal n-are mai multă autoritate asupra lui Muşuc, care se eschivează pe toate căile, ca şi Gumeniţă, să-i execute indicaţiille, invocând tot felul de pretexte, inadvertenţe juridice. Chirtoacă apare din nou în ipostaza de baistruc pe care nu-l ia nimeni în serios, mai ales dacă punem la socoteală că e jurist şi presupunem că vorbeşte în cunoştinţă de cauză, că nu se îndepărtează de buchia legii când îi cere comisarului oraşului să remedieze o încălacare a legislaţiei.
Deci dacă după un an de guvernare nu pot fi înlăturate nişte bariere nenorocite, care sfidează obraznic bunul-simţ şi pe simplii cetăţeni, cum se vor descurca autorităţile în cazul crimelor economice grave, a delapidărilor de proporţie? Dacă însuşi comisarul oraşului tremură de frică să se apropie de fiinţele mitice comuniste, de acareturile lor îngrădite de bariere şi semafoare instalate ilegal, în pofida cererii primarului municipiului, cel care asigură finanţarea poliţiei municipale.
Cu siguranţă, e o figură de stil să-i numim pe comunişti “foştii guvernanţi”.