În principiu, eu sunt amator al fotbalului. Iubesc să joc dar şi să mă uit. Sună cam ruşinos, dar nu am asistat niciodată la un meci de talie mai înaltă. Azi am fost pentru prima dată la Stadionul Zimbru, la meciul Dacia – Sheriff (finala Cupei Moldovei).
ParaşutiştiiProbabil a devenit un obicei ca înaintea meciului decisiv pentru Cupa Moldovei să aterizeze paraşutişti. Nu ştiu care e menirea lor, însă eu i-am surprins:
EchipeleNu vreau să mă prea implic în chestii legat de strategie şi joc, dar pot să afirm că Dacia e o echipă slabă (cel puţin în comparaţie cu Sheriff) care nu-şi poate construi jocul, dovadă a dezorganizării.
Sheriff e o echipă care joacă organizat. Profită de greşelile adversarului şi nu grăbeşte jocul – aceste aspecte le-am observat din jocul de astăzi.
MeciulA fost dominat de Sheriff. Multe greşeli, fotbalişti care nu-s dornici de joc, lipsă de precizie. În final, Sheriff s-a impus cu scorul de 2-0, ambele goluri fiind marcate de FRANCA Jymmy. Nu pot să nu-l etichetez pe portarul echipei Dacia (MATIUGHIN Evgheni), care a fost aplaudat de mai multe ori de tribună pentru prestaţiile sale.
SuporteriiAu dat puţin ritm jocului, însă nu au fost în număr mare şi nici nu au făcut mare spectacol. Desigur, în minoritate au fost suporterii oaspeţilor, dar tot timpul au fost alături de echipa lor. Microbiştii Daci au făcut mai multă gălăgie, pentru că erau mai mulţi :)
Sheriff – pentru a 3-a oară reuşeşte eventulAnul acesta, ca şi de 2 ani, Sheriff reuşeşte să câştige Cupa şi Campionatul Moldovei la Fotbal.
Cupa Orange.Sponsorul general a fost compania Orange. Placate, sloganuri, până şi cupa a fost pe jumate cu logo-ul companiei. A fost haios să vezi o astfel de cupă.
ImpresiiAm vizionat acest meci ca spectator. Acum aştept următoarele meciuri ale Moldovei, că să fiu în postură de fan.
P.S. Îi mulţumesc lui Radu.

















