Astăzi am mâncat cireşi. Un lucru atât de măreţ, un eveniment atât de aşteptat pe vremea copilăriei devine brusc atât de neimportant astăzi. De ce? Pentru că nu mai văd în faţa ochilor pomi doldora de cireşi, văd doar cutii în hipermarketuri. Şi le văd, fraţilor, aproape tot anul. Fie iarnă, fie vară, să tot mănânci cireşi, că ai de unde.
Eram puştan prin clasa a 6-a, a 7-a, iar când se apropia luna mai, nu mai ştiam de noi. Parcă un mic drac’şor se instala în tălpile noastre. O tuleam de la ore cu toată clasa. Bine, recunosc. Mai puţin eu, care nu prea eram băiatul rău. Totuşi, nu prea puteam să sparg gaşca şi să refuz o invitaţie la livadă. Noi, băieţii, aveam un adevărat al 6-lea simţ pentru cireşile coapte. Deşi încă nu dădusem raita prin livadă, puteam să jurăm că cireşile erau coapte. Asta da, instinct şi metafizică.
Livada de cireşi era în vârful dealului, păzită de bărbaţi călare, cu câini. Nu aveau arme, dar biciuştile din dotare erau suficiente pentru a ne pune pe fugă. Ţin minte că l-au alergat pe un biet băiat până acasă la el. Cu calul desigur. A stat sărmanul o săptămână la pat: de frică şi de efort. Ca Ion Creangă nu am păţit-o, dar ceva similar tot mi s-a întâmplat. Am mers noi să păpăm cireşi. Folosesc eufemisme. Am mers să furăm cireşi. Să ne îndopăm cu cireşi furate din livadă, era un act de curaj şi de plăcere. Nu ştiu de ce, dar cireşile acelea aveau un gust al naibii de bun. Deodată, l-am zărit pe paznic. Am sărit din pom. Era periculos dacă ne prindea sus - nu mai aveam scăpare. Aşa că, ne-am pitit în nişte boscheţi. A trecut ăla milimetric pe lângă mine şi nu m-a văzut. Credeţi că am zbughit-o imediat ce am avut posibilitatea? De unde? Ţuşti în pom şi bagă cireşe. Nu minţea bietul Nică a lu’ Ştefan a Petrei: şi în sân, şi în gură; şi coapte, dar mai mult - verzi.
Cu burta umflată tobă abia am coborât din copac. Dacă mă vedeai, credeai că sunt un greieraş gata să nască. Plesnea maioul pe mine de cireşile din sân. Am ajuns acasă, pe drum am mai dat din cireşe, am mai mâncat. Deh, să mă satur. Cred că m-am suprasaturat. Pentru că odată ajuns acasă, am simţit că cireşile s-au săturat de stomacul strâmt şi încă neobişnuit cu atâta tixeală. Au năvălit drăcoaicele şi le-am dat pe toate afară. Evenimentul fatidic s-a întâmplat fix în faţa porţii casei mele. Aşa s-a prins şi tata de ce am întârziat eu atât de mult la şcoală. Sper că nu v-am făcut poftă de cireşi?