Motto: Căci furnica de-i furnică/La trup mare la cap mică…/popular/
Esta o descoperire a mea, am metisat căpuşa cu păiangenul; chiar îmi plac asemeni operaţii genetice.
Am fost inspirat de un caz obişnuit pă plai: după o iarbă verde m-am pomenit cu o căpuşă la un loc foarte nepotrivit. Am strivito fără remuşcări.
Pe de altă parte păiangenul, faţă de care oamenii au o frică nelămurită. Eu în plus mai am şi o scîrbă de nedescris pentru perfidia cu care foloseşte reţeaua, dar şi pentru burduful proeminent.
Totul e desigur la figurat. Vorbesc de indivizii care au întins păroasele labe peste tot. Păroase şi multe /pot fi şi 40/. De şmecherii care au prihvatizat tot ce se putea, care s-au îmbogăţit pe seama noastră şi o fac azi pe elita. Iar pe noi ne consideră pe bune de proşti.
Am fost inspitar şi de Teleleu Tănase, reprezentantul mediei în acest regn. Îl atac anume aşa, fiindcă nu mai are rost să comentez tot ce publică el de la un timp.
Desigur o fac şi din scîrbă pentru “poporul”, care-l acceptă “tăcut şi umilit”. Că-i d-al nostru…
Mă bucur la vederea căpuşei plesnite de mult supt. Dar nu-mi displace nici imaginea căpaiangenului strivit între unghii. Şi dacă nişte neobolşevici ar veni cu ideea de dreptate, conform căreia paraziţii trebuie striviţi fără milă, zău că nu m-aşi opune, chiar ştiind că şi eu voi suferi. Imaginea căpăiangenului strivit pe bună dreptate e ceva de dincolo.
De dincolo de bine şi rău, cum se zice.
Am eliminat şi eu oleacă de venin, zău că mă simt mai bine.
Voi reveni la alte insecte cu alte ocazii.
Iurie Ţurcanu