Misterul craniilor de cristal – ep.2

Craniu de cristal Mitchell-Hedges

Unul dintre cele mai intererante, controversate si misterioase cranii de cristal este cel numit Mitchell-Hedges, pentru cel putin doua motive bune.

In primul rand, acesta este foarte asemanator cu forma unui craniu uman real, avand chiar si o mandibula detasabila. Cele mai multe cranii de cristal sunt cunoscute ca avand o structura mai stilizata, adesea cu caracteristici nerealiste a dintilor, care sunt pur si simplu, gravate pe o singura bucata craniu.

In al doilea rand, este imposibil sa spunem cand si cum a fost realizat acest misterios craniu Mitchell-Hedges. Din punct de vedere tehnic, pare a fi un obiect ce pare imposibil de realizat, chiar si de catre sculptorii moderni sau de catre cei mai talentati ingine de astazi cei mai talentati si inginerii ar fi in imposibilitatea de a duplicat.

Descoperirea naucitoare a acestui artefact  este o chestiune controversata fiind descoperit in Honduras-ul Britanic in 1927. Acesta a fost  adus in atentia lumii, de catre exploratorul britanic F.A. Mitchell-Hedges, care a sustinut ca fiica sa l-a descoperit in 1924. Mitchell-Hedges a condus o expeditie la ruinele antice Mayan din Lubaantun, in Belize (pe atunci Hondurasul Britanic), cautand dovezi ale Atlantidei.

  Povestea spune ca fiica lui, Anna, a fost scotocind in interiorul unei structuri care se credea ca a fost odata un templu, a gasit acest craniu de cristal frumos sculptat. Acesta a fost lipsit de mandibula, dar mandibula acestuia potrivita a fost gasit trei luni mai tarziu, la aproximativ 25 de metri de la prima descoperire. Mitchell-Hedges a sustinut ca el a refuzat sa ia craniul cu el, si l-a oferi preotilor locali Mayani, dar dar acestia i l-au inapoiat, ca un cadou la plecarea sa.

Totusi se pare ca aceasta poveste a descoperirii craniului a fost fabricata in intregime. Se pare ca Mitchell-Hedges a achizitionat aparent craniul, la o licitatie la Sothebys din Londra, in 1943. Acest lucru a fost verificat de unele documente de la British Museum, care a avut inregistrari impotriva Mitchell-Hedges pentru artefactul de cristal. Aceasta descoperire este in neconcordanta cu antecedentele cunoscute de implicare a lui Mitchell-Hedges prin achzitionarea craniului. Deasemeni, nu exista fotografii ale craniului care sa fi fost luate in timpul expeditiei sale Lubaatun, si nu exista nici o documentatie prin care Mitchell-Hedges sa fi descoperit sau sa ateste acest craniul inainte de 1943.

Craniul a ramas in posesia octogenarei Anna Mitchell-Hedges. Ea locuieste in Canada si a afisat acest craniu cu prilejul frecventelor excursii. Anna si-a mentinut in toti acesti ani ideea ca ea a descoperit craniul, chiar daca nu exista motive de indoiala ca ea a fost prezenta la expeditia Lubaatun.

Craniul Mitchell-Hedges este confectionat din cristal de cuart clar, si atat craniul si mandibula se crede ca au provenit acelasi bloc solid. Acesta cantareste 11.7 pound (5.30 kg) si este de aproximativ 5 inchi (12,70 cm) inaltime,  5 inchi (12,70 cm) latime, si 7 inchi (17,8 cm) lungime. Cu exceptia unor usoare anomalii la temple si pometi, este o replica anatomica aproape corecta a unui craniu uman. Datorita dimensiunilor sale mici si alte caracteristici, se crede mai mult ca semana cu un craniu de femeie – si acest lucru a facut ca unii specialisti sa se refere la craniul Mitchell-Hedges ca la o "ea".

Familia Mitchell-Hedges a imprumut craniu pentru Laboratoare Hewlett-Packard  pentru un studiu intensiv in 1970. Restauratorul de arta Frank Dorland a supervizat o serie de cercetari la Santa Clara, California, producator de echipamente de calculator, si a condus o serie de cercetari asupra cristalului din care a fost realizat acest craniu de cristal. Examinarile HP dat cateva rezultate uimitoare. Astfel, cercetatorii au descoperit ca acest craniu a fost sculptat in raport cu axa naturala a cristalului. Aceasta inseamna comform sculptorilor moderni de cristal ca se ia intotdeauna in considerare, axa de simetrie sau orientarea moleculara a cristalului , pentru ca in cazul in care sculptam "in raspar", piesa de cristal este fortata sa se sparga – chiar si cu utilizarea de lasere si alte metode de taiere high-tech.

O alta stranietate este aceea ca, HP nu a putut gasi nici o zgarietura microscopice pe cristal care sa indice ca au fost sculptate cu instrumente de metal. Ipoteza cea mai buna este aceea ca constructia craniului ca ar fi fost realizata prin cioplire cu diamante, si apoi munca in detaliu a fost meticulos facut cu o solutie usoara de nisip de siliciu si apa. Totusi, presupunand ca aceasta munca extrem de obositoare ar putea fi facuta in acest fel s-a calculat pe om/ora ca aceasta ar fi necesitat pana la 300 de ani pentru a finaliza un craniu ca acesta.

In aceste conditii, expertii cred ca realizarea cu succes a unei forme atat de complexe ca acest craniu Mitchell-Hedges este imposibila.

Sa fie oare un fals de perfect, sau doar munca asidua a unor oameni stravechi, in unele scopuri religioase sau de cult?