Orice construcţie politică, pe lângă scop, obiective şi mijloace, are nevoie, mai întâi de toate, de un subiect. O formaţiune precum Uniunea Europeană, poate fi expresia doar a unui singur popor, nu a mai multor popoare. Termenul de „popor” nu înseamnă doar o comunitate a trecutului, dar semnifică şi o unitate a destinului. În prezent, Europa nu este decât un ansamblu a „27 de destine”. Aşa cum Republica Moldova este o creaţie a românilor basarabeni, aşa cum SUA este creaţia anglo-saxonilor protestaţi, aşa cum URSS a fost o expresie a procesului de formare a naţiunii ruse, Uniunea Europeană nu poate fi decât o expresie a unui singur popor, nu „a unor popoare”. Or, actualmente, UE este o „formă fără fond”, o construcţie artificială, o plăsmuire a unor cercuri de intelectuali, lipsită de un fundament solid care i-ar justifica existenţa.
Actuala criză economică a developat şi o criză a „identităţii europene”, mai exact, al lipsei unei „identităţi europene”. „Frate-i frate, dar brânza-i cu bani”, au spus nemţii întorcându-şi spatele Greciei, demonstrând, în acest fel, că nu dau doi bani pe „unitatea europeană”, dacă aceasta nu-i aduce beneficii. În moment de criză, nemţii şi-au adus aminte că au o singură patrie – Germania şi exemplul lor ar putea urma şi alte popoare.
Chiar dacă Europa va depăşi criza economică, este puţin probabil ca suspiciunile şi neîncrederea să fie uitate. Mai devreme sau mai târziu, efectele acestora vor da roade şi vor contribui la năruirea a EUtopiei.
Îndosariat la:Politica
