Mulţi experţi îşi exprimă neliniştea vizavi de starea demografică îngrijorătoare cu care se confruntă R. Moldova. Cică, peste nu ştiu câteva sute de ani s-ar putea să disparem ca neam de pe acest teritoriu. Sau se expun scenarii ce vizează direct populaţia actuală, care e ameninţată să rămână fără pensii peste câteva decenii tot din aceeaşi cauză.
Să se fi speriat oare cineva? Că nu va mai locui niciun moldovean între Nistru şi Prut peste vreo două secole? Sau că nu va beneficia de pesnsii la bătrâneţe? În situaţia în care supravieţuirea e foarte problematică şi în prezent. Cine se mai gândeşte la viitorul îndepărtat când nu are convingerea că va reuşi să supravieţuiască acum? Oare câţi s-au apucat să facă copii ca să remedieze starea de lucruri? Ca să contribue la dăinuirea neamului, ori în speranţa că din sistemul de pensii moldav vor mai rămâne măcar câteva aşchii?
Îmi amintesc cu această ocazie de sfaturile unei psiholoage moldave, care încerca să mă motiveze să mă căsătoresc. Cică după căsătorie, imediat şi automat, viaţa va căpăta sens.
- Şi cum mă descurc cu întreţinerea copiilor, când singur abia reuşesc să supravieţuiesc?
- Aici e şi secretul. O să găseşti neapărat ieşire din situaţie. Toţi se descurcă. Mergi la muncă în Moscova sau la Italia. Aşa şi viaţa ta o să capete sens. Astea de fapt te-ar motiva să trăieşti, ar imprima sens vieţii tale.
Am dat afirmativ din cap uluit de metoda de lucru a psiholoagei, de felul în care ştie ea să creeze motivaţii, să imprime sens vieţii. Dacă până atunci mai aveam oarecare iluzii, sfaturile ei m-au vindecat definitiv. Cred că cel mai mare coşmar pentru mine ar fi o familie şi copii de întreţinut în condiţiile R. Moldova. Să emigrez că să muncesc la construcţii, la negru… Şi pentru ce? Ca să perpetuez sărăcia şi lipsa totală de sens? De parcă ar fi puţini sărăntoci şi nenorociţi pe lumea asta.