Chişinău a participat pentru prima oară la Lecturi Urbane. Au fost vreo 20, poate 30 de “cititori urbani”, dacă are vreo importanţă pentru cineva. Pentru mine chiar nu contează. Pentru o zi ameninţată de ploaie, au venit mulţi. Pentru un parc dotat cu WiFi, au venit foarte mulţi.
Am fost şi eu acolo, dar nu la citit cărţi, ci la citit oameni. Cărţile m-am obişnuit să le citesc în regim de austeritate: cu lanterna, sub plapumă. Ori în baie. Le primeam cadou, de sărbători şi de ziua mea, şi părinţii mi le dădeau dozat, numai după ce se asigurau că mi-am făcut temele. Dacă luam o notă proastă – mi le luau pe vreo săptămână, şi le încuiau în dulap*.
Dacă îmi spunea cineva atunci că lecturile vor trebui cândva promovate, aş fi râs. Serios, cum v-ar părea idea de promovare a internetului într-un viitor nu foarte îndepărtat: Când ai scris ultima dată un mesaj scurt? Vino cu noi sâmbătă, să stăm împreună pe mess. Adu un laptop cu tine şi paticipă la acţiunea Chişinăul chatuieşte.
Of.
V-aş mai spune ceva, dar simt cum mă ia cu ameţeli când numai mă gândesc. Aşa că prefer să pun un punct optimist aici şi să cred că Chişinăul a citit, citeşte şi va citi, indiferent de viteza cotidianului.
*Acum mama îmi închide computerul, căci chiar dacă lumea se schimbă, mamele rămân cu ideea că trebuie de închis ceva cuiva.
