Maestrul Tănase mă amuză. N-aş vrea să spun că a descoperit apa caldă, dar “războiul” său cu forumiştii mă obligă. Este ca şi când, după ce a circulat o viaţă cu maşina, dintr-o dată a descoperit şi mersul pe bicicletă. Adică, comentariile agresive de pe site. Pur şi simplu, Constantin Tănase este consternat în ultimul său editorial de ceea ce-i scriu unii moldoveni pe forumul ziarului.
La ce s-a aşteptat? Că toţi cei care îi scriu pe forum, cei care îi comentează articolele au o diplomă de master şi sunt fără două minute doctori în ştiinţe politice? Poate îşi închipuia că după lecturarea ziarului cititorii săi, de la puberi, până la vârstnicii aproape senili, îi vor trimite plecăciuni şi bezele virtuale? Nu, domnu’ Tănase! Ştiţi doar, media este medie tocmai pentru că se adresează celor care se află pe la mijlocul scării sociale. Adică, nici academicianului, dar nici babei Frosâna de la stână. Din păcate, asta nu înseamnă că, din când în când, apare câte o babă Frosâna şi se dă cu părerea.
Când spun baba Frosâna, îi am în vedere pe unii comentatori mai… mai… mai speciali. Nu contează sexul şi nici vârsta acestora. Să-i conturăm porterul comentatorului baba Frosâna. Aşadar, părerile babei Frosâna nu sunt mereu limpezi. Gramatica este asasinată în fiecare cuvânt, iar comentariul este pe cât de simplist, pe atât de tâmpit. Oricum, babele Frosâne vor să combată, iar părerile lor au duritatea granitului. Nimic nu-i poate mişca din viziunile înguste şi aiurite.
Domnule Constantin Tănase, baba Frosâna abia aşteaptă să fie băgată în seamă. Fiecare babă Frosâna are câte un comentariu pe care îl bagă oriunde i se pare că o fi cazul. Merge cu el până în pânzele albe. Aşa că, odată ce intraţi în “polemică” cu aceste babe, sunteţi mâncat. Sar ca hienele şi se înmulţesc ca ţânţarii pe mlaştină. Exact, sunt nişte ţânţari sâcâitor, dar puţin importanţi. Sfatul meu - nu le daţi atenţie şi, dacă tot vă pasă de forumul ziarului Timpul, “discutaţi” cu cei care merită, cei care pot formula un gând coerent şi o obiecţie.