Bun, deci ati inteles deja ca am fost cu sor-mea, Petronia si Arhonia la MNAC. Contextul l-ati inteles, ploua, niste imbecili treceau pe langa noi. Iata insa ce-am inteles eu din expozitia respectiva. Nepriceperea mea e perfectibila si poate fi supusa dezbaterii, bineinteles.
Deci, de la intrare, primul exemplu de arta contemporana era un steag al Uniunii Europene. Ma rog, nu era in expozitie, da’ noi l-am perceput ca atare.
Mai departe, in prima sala, te intampinau lucrarile lui Gili Mocanu, din cadrul expozitiei “Fiecare dintre cele doua momente”. Lucrarile erau asa:
Acuma, e foarte posibil ca eu sa nu fi reusit sa suprapun cele cateva mii de straturi de sofisticare necesare ca sa inteleg acest tablou. Si totusi am incercat. “O fi o pula”, zicea sora-mea. “Nu, nu, cred ca o pizda”, replicam eu. Orice-ar fi fost, cacatul din imagine era prea elevat pentru noi, drept care am trecut mai departe.
Indignate de superioritatea lui Mocanu, ne-am dus si ne-am chiorat vreo 5 minute la un perete alb. Evident, hors-expositionem. Noua ni s-a parut, insa, la fel de fermecator ca si minunatiile lui Mocanu. Ba chiar mai misto. Uitati-va si voi:
In fine, cel mai interesant lucru de la parter se arata expozitia-manifest lemn.ro, a sculptorului Virgil Scripcariu. O gramada de copaci captusiti cu alama, fie culcati la pamant fie ramasi in picioare. Genul de initiativa pe care pot s-o inteleg si s-o apreciez data fiind implicarea ecologica, sociala etc., din moment ce scopul ei era sa atraga atentia asupra defrisarilor masive care se petrec in Romania de ceva vreme. Placut.
Mai departe, urcai, si dadeai peste chestia asta de mai sus, care propunea un cu totul alt spatiu. Puternic tehnologizat, puternic anticipativ. Via Paris, via curator Michel Bouisson si artisti ca Jean-Marie Massaud, Mathieu Lehanneur, Ruedi Baur etc.
Iata de exemplu un hotel-zburator al viitorului, avansat ochilor nostri de Jean-Marie Massaud. Ma si vad cu Rehtta tragand basini intr-una din camerele levitande ale acestui hotel.
Sau filtrele de curatat aerul din anul 2400, pe care le puteti admira aici. Arata ca niste boxe de dat iarba mai tare, daca ma-ntrebati pe mine.
In fine. Mai erau si ceasuri cu grad de estetism inalt-destept si aratos, care indicau cele mai inutile lucruri, cum ar fi cate tone de grau si secara mai sunt pe pamant, cate energie mai exista nicaieri, cat mai e de trait.
Mi s-a intarit in felul asta impresia ca francezii sunt niste indivizi cu prea mult timp liber pe mana, care penduleaza intre a inventa obiecte inutile-inlesnitoare de batranete traita pe ajutor social, si verile petrecute in Vama Veche si 2 Mai unde redescopera – cred ei – o umanitate pierduta, pe care si-o manifesta in mod atavic, in munti de bautura si romance care, mai nou, nu se mai uita la ei.
___________________________________________________________
Hai ca mi-am dat drumu’ la scris. Urcam cu un etaj mai sus de unde retinem expozitia video deosebit de imbecila a unei artiste din Guatemala, numita Regina Jose Galindo.
Aceasta RJG insemna asa: un ecran unde se radea la pizda, un altul unde se expusese sub forma de cadavru si altul unde era udata cu un furtun puternic cu apa.
Manifestul ei substituindu-se, citam, “celor slabi şi umili, celor torturaţi sau oprimaţi”. E-te pula. Parca n-am citi clar pe sub randuri ca e o exhibitionista pe care n-o fute nimeni. Ca doar despre asta e vorba mereu, chiar si in arta contemporana, si vad ca e nevoie de doua babe ca noi s-o zica pe fatza.
Mai mentionez ca pe un al patrulea ecran era tot imparateasa Galindo, care cara dupa ea un lighean cu sange de om, in care isi scalda din cand in picioarele pentru a lasa apoi dare intunecate pe asfalt, ca un protest la adresa candidaturii la presidentia Guatemalei a unui anume dictator.
___________________________________________________________
Pana si acest manifest, totusi, a fost complet eclipsat de un copil din public care juca un tontoroi sarcastic in fatza ecranului, imitand pasii maretei artiste.
Una peste alta, multumim MNAC-ului ca exista. Nu de alta, da’ ca sa aiba unde sa mearga si hipsterii cu ochelari vintage de la Moscot, Robert Geller si Dita Eyewear, si sa nu ne mai futa pe noi la icre.
LOL