Opinia publica rusa urmareste in aceste zile conflictul dintre jurnalistii si oficialii rusi. Componenta acestui conflict este alta decat in jurul cazului “Ion Muruianu”, unde mediocrul judecator a spus ca uneori jurnalistii moldoveni se comporta ca “niste caini turbati periculosi pentru societate”. Acuzatiile poznasului Muruianu sunt minuscule in comparatie cu ceea ce si-a permis spicherul Dumei Federatiei Ruse, Boris Grizlov, care mai este si unul dintre liderii de vaza ai partidului de guvernare ”Edinaia Rossia” [1]. Nemultumiti de felul cum jurnalistii rusi au comentat atentatele teroriste din metroul moscovit, Grizlov i-a catalogat drept ”complici ai teroristilor”. Colaboratorii ziarului rusesc “Vedomosti” si Alexandr Minkin de la “Moskovski Komsomolet” denunta caracterul declaratiilor lui Grizlov rostite in cadrul intalnirii cu reprezentatii partidelor parlamentare, de la 2 aprilie curent. Acolo, in prezenta lui Dmitri Medvedev, acesta a presupus ca articolele jurnalistilor dati au ceva in comun cu ofensiva teroristilor ceceni, coordonati de Doku Umarov.
Desigur, presa ruseasca nu cere de la Medvedev sau Putin scoaterea din functia a lui Grizlov sau o alta sanctiune grava, dupa cum au procedat colegii lor din Moldova cu Muruianu. Lipsa unor relatii ”calduroase” cu puterea, dar si climatul nefavorabil in care activeaza mass-media de opozitie din Rusia, limiteaza curajul jurnalistilor rusi. Ultimii cer de la instanta de judecata ca oficialul vizat sa-si ceara public scuzele. Apelul lor este fundamentat pe articolul privind apararea onoarei si demnitatii persoanelor. Pana in prezent, instantele de judecata rusesti au respins demersul jurnalistilor reclamanti, ceea ce deschide calea spre inca un dosar pierdut de statul rus la Curtea Europeana pentru Drepturile Omului.
Dupa penalizarea lui Muruianu, oficialii moldoveni cantaresc mai bine afirmatiile vizavi de jurnalisti. Pe cand in Rusia, rivalitatea din jurnalisti si autoritati se tot adanceste. Din pacate, la fel ca si la noi in tara, presa ruseasca nu este unitara, in consecinta nici solidara, pentru ca este obiectul unor “amestecuri” din partea politicului. Existenta unei ”confruntari” dintre mass-media de opozitie si autoritati a fost evidentiata si de catre Ella Panfilova, conducatorul Consiliului pentru sustinerea dezvoltarii institutiilor societatii civile de pe langa Presedintele rus, care a luat aparare jurnalistilor. Riscand sa supere ”guvernantii”, Panfilova s-a declarat nedumerita de acuzele nefondate adresate breslei jurnalistice, care au pus la indoiala politicile de combatere a terorismului.
Dupa penalizarea lui Muruianu, iritat de materialele ce dezaproba justitia moldoveneasca, vinovata pentru condamnarile Moldovei la CEDO, presa moldoveaneasca a devenit nu doar imuna, dar si mai reactiva. Presiunea, dependenta economica, dar si frica inspirata de guvernarea autoritara, impiedica deocamdata mass-media rusa sa aiba un comportament identic celei din Moldova.
Referinta:
1. Журналисты vs Грызлов, http://www.interfax.ru/politics/txt.asp?id=137566
Îndosariat la:moldova, Rusia pretutindeni
