Despre cei ce se adună anual ca să-şi comemoreze lupta pentru salvarea patriei imperiale? Care nu admit nici pe o clipă că ar fi victime, nu eroi, şi să ceară despăgubiri de la capitala Imperiului pentru nedreptatea comisă în privinţa lor, să-şi arunce ordinele şi medaliile ruşinoase pe foc sau în PMAN. Cei care ascultă şi fredonează, pios şi încruntaţi, ca nişte bărbaţi adevăraţi, piese de “LIUBĂ” şi alte scremărturi de desant sovietic. Care au făcut un adevărat fetiş din beretele şi maiourile lor vărgate. Care au devenit unul din principalele simboluri ale trecutului sovietic ce pare să reînvie.
Cred că conştientizarea i-ar umaniza. I-ar transforma din foşti ucigaşi, impuşi cu forţa să ucidă de către criminalii sovietici comunişti, în fiinţe raţionale care merită elogiate. În adevăraţi eroi. Dar nu e cazul lor deocamdată.