Statutul actual al R. Moldova îmi aminteşte de al tinerilor odioşi Puterii, imediat după revoltele din 7 aprilie 2009. Adică la buna discreţie a mai marilor ţării, respectiv regiunii sau lumii. Ucraina este sub cizma Rusiei şi nu-şi ascunde pulsiunile mazochiste într-un joc în care Stăpânul (Rusia) dictează regulile şi obţine tot ce şi-a propus (sau prinheşte plăsherea maximă). E puţin probabil că RM va reuşi să evite, ca şi Ucraina, tăvălugul rusesc, UE neavând nicio pârghie de influenţă reală în zona. Şi nici RM nu prezintă interes strategic decât doar pentru aceeaşi Rusie.
Este absurd să crezi că cineva va mişca măcar un deget în cazul în care Armata a 14-a va desemna la un moment dat liderii politici şi la Chişinău, nu numai la Tiraspol. Vom avea parte eventual doar de declaraţii de protest, de regrete şi priviri compătimitoare din Vest. Şi după o perioadă scurtă de timp, toţi vor considera că lucrurile au revenit în matca lor firească.
Să recunoaştem că RM nu este un cadou pentru UE. Cine are nevoie de un butoi cu pulbere în propria casă? Deci, nu ne rămâne decât să privim neputincioşi înspre Ucraina, care a redevenit sora mai mică a Rusiei, aliatul ei cel mai de nădejde, aşteptând să fim şi noi cuprinşi de îmbrăţişările fierbinţi şi drăgăstoase ale Rusiei. Sau striviţi drăgăstos de cizma fratelui mai mare de la Răsărit, dacă e să mă repet.