Victor Şelin, proprietarul mai multor săli şi localuri de festivităţi, inclusiv al reţelei de cinematografe “Patria”, mai recent – şi al PSDM, sprijină, surprinzător, mişcarea sindicală din România şi revendicările ei. Din câte ştiam, statutul de lider al unui partid de stânga impune implicit solidarizarea cu aspiraţiile clasei muncitoare, simpatia faţă de cei săraci şi ura împotriva patronilor, sau cel puţin o atitudine rezervată vizavi de bunurile acumulate de ei.
Victor Şelin nu face excepţie de la regulă şi, ca un promotor adevărat al intereselor truditorilor, se solidarizează necondiţionat cu protestatarii de peste Prut. Între paranteze fie spus, când vine vorba de interesele clasei muncitoare, nici chiar Şelin nu mai ţine cont de originea ei etnică.
Pentru mine rămâne în continuare un mister alegerea unui proprietar prosper la cârma unui partid de stânga. Poate că lucrurile au evluat între timp şi stângiştii nu mai urăsc cu patima, ca pe timpuri, proprietatea privată, dar totuşi imi pare destul de bizară situaţia în care un proprietar prosper este lider al unui parid de stânga şi se solidarizează cu sindicaliştii. Să fie din cauza că n-am reuşit să-mi moderniez şi eu concepţiile politice, aşa cum au făcut-o stângiştii (nu ştiu doar dacă moldavi)?