Timp de un an de zile, adica din aprilie 2009, cel mai discutat, cel mai controversat subiect pînă în prezent este evenimentul ,,crucial”, ,,radical” din viaţa social, politică şi economică a Republicii Moldova, evenimetul de la 7 aprilie 2009. Mulţi, foarte mulţi au vorbit la acest subiect, şi luînd în considerare tema articolul propus spre abordare, nu voi face nici eu parte din excepţie.
În acel an, în cea de a şaptea zi a lunii a patra, ca de obicei în ultimile două luni de cînd am început să frecventez Catedra Militară, m-am trezit de dimineaţă, mi-am servit ceaiul şi am mers la orele de instruire militară. Aşa fost să fie că perioada în care frecventam aceste ore a coincis cu acţiunile neaştepte din aprilie, spre părere de bine sau de rău dar a fost ce fost,că de nu ar fi nu v-aş povesti. Deci cum vă spuneam eram la ,,cursurile” de producere a viitorilor patrioţi, ne bănuind că la vreo doi kilometri distanţă se petrece, se naşte un eveniment istoric, atît eu nu cunoşteam nimic cît şi colegii mei de pluton. Şi chiar să fi vrut foarte tare să luăm parte la Eveniment, că nu am fi ajuns, conducătorii noştri:locotenenţi, coloneli, maiori, care la sigur cunoşteau situaţia nu ne-au fi permis, şi au făcut tot posibilul să ne ţină cît mai mult la ore, chiar decît se obişnuia în alte zile. Într-un sfîrşit ne-au eliberat, fiecare a mers în drumul lui, iar eu am mers să i-au prînzul, după care să merg la facultate, asta ar fi fost cam orele 15, ca abia atunci să mă sune mama şi să mă întrebe nesigură:,, Da, cei drept că la Chişinău arde Presedinţia şi Parlamentul?” la care eu nedumerit şi şocat să răspund că nu cred să fie la noi aşa ceva, ca mai tîrziu să mă conving de contrariu.
A trecut jumătate de an de la acel tragic eveniment, şi un coleg de facultate m-a invitat dacă aş putea spune aşa, ca să fiu solidar în comemorarea victimilor evenimentului de la 7 aprilie, şi desigur am acceptat. La monumentul lui Ştefan cel Mare s-au adunat zeci de oameni ca să aprindă cîte o lumînare în amintirea victimelor, printre care am fost şi eu, dintre oficialii de stat s-au alăturat minştrii în frunte cu primul ministru Vlad Filat, şi nici jurnalişti cum era şi de aşteptat nu au lipsit .
Ceea ce urmează să vă spun eu o văd strîns legată de titlul acstui eseu, articol, şi de ceea cît de mult mai avem de lucrat la capitolul informare obiectivă şi jurnalişti obiectivi.
Închipuiţi-vă dragi cititori, comemorarea ce avut loc pe 7 octombrie este discutată pe toate posturile de ştiri, şi peste vreo două zile urmărind ştirile pe internet şi deschizînd un link extras de pe un forum de discuţii eu aflu că sunt un organizator al evenimentelor de la 7 aprilie, ba chiar mai mult sunt membru al unei organizaţii de neofascişti (detaliu pe care eu pînă atunci nu îl ştiam, eu nu ştiam dar ei ştiau) de rînd cu Domnul Filat şi multe alte persoane ale căror poze au fost amplasate atît pe paginile electronice, cît şi în paginile ziarului Y, nu am să-i divulg numele, distribuit în toată ţara, eu care am evitat şi evit să fac parte dintr-un paritid politic, fie chiar şi ong, aflu de undeva, din mass-media că peste noapte sunt şi membru de partid, dar şi mai grav organizator al distrugerilor al unor edificii de stat de o importanţă majoră. Cum v-aţi simţi voi dragi cititori , în momentul cînd a-ţi afla că voi aţi făcut ceva, ce poate nici prin cap nu v-a trecut, şi poate nici nu sînteţi capabili de astfel de acţiuni, şi încă aici să fie implicată mass-media, cea pe care o considerăm a patra putere în stat. Şi la urma urmei cum credeţi că m-au etichetat rudele şi cunoscuţii cînd luînd ziarul Y în mîină au citit ce au citit, au văzut ce au văzut…?

  • Petru Clifos