Ziua Europei la ChisinauGurile satului vorbesc precum ca moldoveanul puţin dar totusi se deosebeşte de restul lumii prin felul de a fi.  E credul şi bun la suflet pînă la nepăsare, e mai repezit la culcare şi mai încetinit la trezire, mai spălat pe creier, debusolat şi multe alte păcate . Probabil din cauza acestor, dar şi altor “calităţi performante”,  îi şi se trag necazurile.  Iată şi Ziua Europei, drept, cam cu întârziere a păşit pe meleagurile noastre, după ce toată comunitatea europeana a marcat-o încă pe 9 mai. Sigur, publicul mai harnic ai capitalei şi oaspeţii lui s-au adunat azi în PMAN unde au avut ocazie să dea cu ochii, să-i asculte şi să discute cu reprezentanţii săi din cadrul primăriei, guvern, parlament, misiunilor diplomatice, al Consiliului Europei, etc.,  în dezbateri publice. Au servit buna bere ceha, au gustat şi din bucate nationale. Iar tinerii voluntari ONG-isti au distribuit tuturor pliante informative despre valori europene, proiecte economice, despre forme de discriminare şi combaterea ei. Au ascultat cum cântă copiii, au cântat şi au dansat. În mulţimea de oameni puteai auzi limba altor popoare din spaţiul UE: engleza şi cehă, poloneză şi portugheza, spaniola şi italiano, etc.  Ordinea publică a fost asigurată de către MAI şi Poliţia municipală cu un efectiv impunător numeric.

Încet, dar sigur, Moldova se trezeşte şi porneşte pe calea cea bună şi multrâvnită.

Cel puţin aşa vreau să cred.

2 150x150 Scârţ pârţ dar sigur vine Europa peste noi[FOTO]4 150x150 Scârţ pârţ dar sigur vine Europa peste noi[FOTO]5 150x150 Scârţ pârţ dar sigur vine Europa peste noi[FOTO]6 150x150 Scârţ pârţ dar sigur vine Europa peste noi[FOTO]7 150x150 Scârţ pârţ dar sigur vine Europa peste noi[FOTO]8 150x150 Scârţ pârţ dar sigur vine Europa peste noi[FOTO]11 150x150 Scârţ pârţ dar sigur vine Europa peste noi[FOTO]12 150x150 Scârţ pârţ dar sigur vine Europa peste noi[FOTO]13 150x150 Scârţ pârţ dar sigur vine Europa peste noi[FOTO]14 150x150 Scârţ pârţ dar sigur vine Europa peste noi[FOTO]15 150x150 Scârţ pârţ dar sigur vine Europa peste noi[FOTO]16 150x150 Scârţ pârţ dar sigur vine Europa peste noi[FOTO]17 150x150 Scârţ pârţ dar sigur vine Europa peste noi[FOTO]3 150x150 Scârţ pârţ dar sigur vine Europa peste noi[FOTO]