Mă apucă panica uneori când îmi imaginez că bolşevicii ar putea reveni la guvernare. În Ucraina, se pare totuşi că populaţia a optat pentru trecut, pentru soviete, dictatură, comunism deghizat. Numai în RM comunismul e un brand şi nu e ruşinos să te afişezi ca atare în public, cu toate crimele pe care le-a comis partidele comuniste în întreaga lume. În Ucraina sau Belarus, politicienii de factură comunistă care au pretenţia de a accede la guvernare sunt mai pudici şi nu-şi afişează ostentativ crezul politic adevărat.
Generaţiile trecute, majoritatea oamenilor în etate au fost mutilaţi de sistemul sovietic. Ei nu mai au nicio şansă să se schimbe vreodată, încercând totodată cu disperare să menţină şi tineretul în lumea lor, a fantasmelor horror cu care s-au delectat atâtea decenii. Partid unic, preşedinte cu mâna de fier, birou politic care gândeşte pentru toţi – o seră minunată pentru cei speriaţi sau oripilaţi de libertate şi democraţie.
Cu părere de rău, se pare că cei 8 ani de guvernare comunistă şi-a pus amprenta şi pe o bună parte a generaţiei tinere, la fel de spălată pe creieri şi sovietizată ca şi bătrâneii zombaţi de liderii lor bolşevici. Dacă comunişii revin, nu cred că vor mai acţiona cu mănuşi, iar pionierii şi komsomoliştii nu vor mai forma doar grupuri răzleţe şi exotice.
Acum sunt convins că Partidul Comuniştilor merită să fie scos în afara legii, aşa cum s-a întâmplat pe parcursul mai multor decenii în Germania Federală, despre care nu putem spune că era o ţară nedemocratică. Cred că e sinucigaş pentru democraţie să permită activitatea unui partid politic care vine pe cale democratică la putere ca mai apoi să anuleze democraţia şi să renunţe la putere doar în urma unor revoluţii, a vărsării de sânge. Se ştie că comuniştii nu pleacă niciodată de bună voie de la guvernare, că, la fel ca şi divinităţile unor triburi sălbatice, cer în schimb sânge, sacrificii umane. De fraude, de corupţia generalizată şi teroarea roşie nici nu mai vorbim. Ca şi de frica pe care reuşesc într-un final s-o bage în oasele opozanţilor, a celor ce pot gândi pe cont propriu.
De ce oamenii sunt iresponsabili, nepăsători şi inconştienţi când se pune problema propriei libertăţi?