S-a clarificat toată lumea: de la Naga nu are rost să mai aşteptăm ceva luninî. De la «organe» – nici atît. Poliţiştii, aşa cum sunt, au şi partea lor bună, spiritul corporativ. O cere profesia; nu poţi merge la operaţie dacă nu ai încredere în coleg, în camarad mai exact. În cazul nostru acest moment pozitiv îşi schimbă sensul în opus. Chiar dacă ancheta îi va dovedi vinovaţi pe unii, ei vor fi absolviţi cel puţin cu motivarea afectului. Poliţiştii, colegii lor, ei personal au fost maltrataţi şi umiliţi ziua de 7 aprilie, iar seara au avut un comportament modificat de cele petrcute ziua. Nu sunt eu avocatul menţilor, al prietenului Gumeniţă în speţă.
Eu mă limitez la dimineaţa zilei de 7. Ziua bună se cunoaşte de dimineaţă? Nu totdeauna.Am fost martorul marşului de la ora 10 a tinerilor de la USM spre PMAN. Am rămas profund emoţionat: atîta lume frumoasă; băieţi şi fete — bine dispuşi, veseli, paşnici.
Apoi am fost în zona Parlamentului la 11. Situaţia era deja alta, apăruse încrîncenarea în acţiuni, grimase pe chipuri. Experienţa anului 1989 mi-a folosit la diagnosticarea imediată a situaţiei: vor urma provocările. Şi disperarea mea: nimeni din «lideri», care să le contracareze. Ulterior, aproape de 12 l-am văzut pe N. Dabija, aşteptînd răbdător ceva…Am înţeles că mulţi gazetari erau în vîltoarea evenimentelor.
Nu ştiu exact cînd a încercat Dorin şi alţii să stngă «focul», atunci cînd deja era tîrziu.
Trec la fond.
1) Teleleu Tănase. El a fost cel care a profeţit data revoluţiei — 7 aprilie, chemînd totodată la actul de dărîmare a comunismului. Un chinez /iu tsu / l-a analogat cu profetul din vechime Elisei, care era chel şi atunci cînd copiii l-au luat la rîs el a chemat urşii peste ei. Profetul chelbos Tănase a trimis copiii spre urşi şi mulţi dintre ei au pătimit. Nu şi copilaşul Al Tănase oglî, devenit ministru!
2) Dorin Chirtoacă. În calitate de primar al Chişinăului trebuia să ştie că în centru se adună lume multă şi ar fi trebuit oricum să fie nu doar la curent, dar şi la loc — io cerea funcţia de serviciu.
3) Mihai Ghimpu, Dorin Chirtoacă, Ana-Tolea Şalaru, Ioin Hadîrcă ca lideri ai PL aveau datoria să iasă la susţinătorii lor tineri, să-i îndrume, să-i păzească de excese. Cunosc comportamentul lui Mişu, Vanea şi Tolea de la 1989, nu m-am mirat de faptul că le-a fost în mînecă de tineri. Nepoţii nu erau în stradă, ei se pregăteau de preluarea jilţurilor; ei la fel.
4) Cei de la AMN au desigur vină mare. Toată logoreia electorală la ei a fost centrată pe căderea comunismului, pe revoluţia de la 7 aprilie.
Mare e ticăloşia: ceea ce puteau ei face ca politicieni şi nu au făcut, adică scoaterea legală a PCRM de la guvernare /la 2005, dar nu numai/, au pus pe umerii tineri, care cu pietre au încercat să scape de năluca materializată a comunismului.
5) Concret — Leonea Bujor. L-am văzut la ora 8 seara. I-am zis: mergeţi, dle şi luaţi tinerii de la Parlament şi Preşedinţie — vor pătimi. Mi-a răspuns, pe ton obraznic: Da ce, eu i-am trimis? Dumneata, i-ai trimis. /adică eu, iu tsu/
Desigur dosarele mele sunt pur virtuale. Dar verdictul este clar: SUNTEŢI MUSIILOR MARI TICĂLOŞI.
HALAL, vouă!
Şi să le aduc aminte, că orice ticăloşie îşi va avea răsplata pe măsură.
Iurie Ţurcanu
PiS. Cele spuse despre poliţişti sunt valabile şi pentru judecători, procurori, avocaţi. Începînd cu prima guvernare ghimpată /1990-94/ aceste ghildii au devenit total corupte, membrii lor alcătuind grosul clasei de mijloc. Poate e cazul să amintesc, că la finele anului 1993 Hadîrcă, Ghimpu, Matei /monstruoasa troică/ s-au retras în favoarea lui Lucinschi li a tovarăşilor săi. Dar asta este alt dosar!
PiiS. Cei de la PD nu au materiale suficiente la mine. Ca să nu să zică că sunt părtinitor. Lupu are multe de spus, dar cine să-l tragă de limbă?